Cei doi se vor externa din spital vineri seara, după încheierea formalităţilor necesare. „Cel de-al doilea test a ieşit negativ. Suntem sănătoşi, atât eu, cât şi Adrian David”, a declarat pentru Agerpres deputatul Lucian Heiuş. Tot vineri, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, şi fiica sa, Laura, au fost testaţi în privinţa noului coronavirus, iar primul rezultat a fost negativ.
„După cele mai lungi zile din viaţa mea şi a Laurei a venit şi vestea cea mare. Rezultatul testelor: Negativ, pentru amândoi! Am sperat, ne-am rugat şi am învins! Acum vedem cu totul diferit viaţa, cu mult mai multă înţelegere şi aceasta este partea cea bună a acestei nefericite experienţe.
Nu vă pierdeţi speranţa, prieteni! Împreună, cu credinţă şi bunătate, vom trece peste toate încercările vieţii! Vă îmbrăţişăm!”, a notat vineri primarul municipiului Deva pe pagina sa de Facebook.
https://www.facebook.com/florinnicolae.oancea.39/posts/683791555699131
Primarul Florin Oancea, administratorul public al oraşului, Adrian David, şi deputatul PNL Lucian Heiuş au fost depistaţi pozitiv, sâmbătă, 14 martie, la testul pentru infectarea cu virsul COVID-19 şi au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Anterior, cei trei au participat la reuniunea BPN a PNL la care a fost prezent şi senatorul Chiţac, depistat pozitiv cu COVID-19.