Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost amendat, marţi, după ce a refuzat să poarte mască de protecţie într-un spaţiu comercial din Bucureşti. El era însoţit de o femeie, care s-a conformat la solicitarea poliţistului sesizat de un alt client. Când i s-a atras atenţia că va fi sancţionat, Rălulescu a adresat cuvinte jignitoare şi l-a ameninţat pe poliţist.

”În data de 17.07.2020,  poliţist din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a fost sesizat de către un cetăţean cu privire la faptul că două persoane, bărbat şi femeie, ce se aflau în interiorul unui spaţiu comercial, nu poartă mască de protecţie. Poliţistul s-a deplasat la locaţie şi a solicitat celor două persoane să îşi fixeze corespunzător mască. Femeia s-a conformat solicitării, dar bărbatul a refuzat. La momentul în care i s-a adus la cunoştinţă că va fi sancţionat contravenţional a adresat cuvinte şi expresii jignitoare”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că bărbatul este deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

”Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, precum şi Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, au mai transmis poliţiştii.

Recent, deputaţii PSD Adrian Solomon şi Irinel Stativă au fost amendaţi după un conflict cu poliţiştii chemaţi de personalul unui fast-food din Bucureşti pentru că ce cei doi parlamentari au refuzat să poarte mască de protecţie.