Circa 82.000 de autoturisme noi au fost înmatriculate în 2011 în România. După ce, cu doar cinci ani în urmă, piața trecea bine de 300.000 de unități. La prima vedere, o astfel de prăbușire ar fi trebuit să-i ducă spre faliment pe mulți dintre cei care au avut „nesăbuința“ de a investi în afaceri cu mașini.
Cu toate acestea, situația nu arată deloc atât de dramatic. Numărul dealerilor care au ieșit complet din afaceri cu mașini este mult mai mic decât cel estimat inițial, iar mulţi vorbesc de profituri bunicele. Ajutorul nesperat a venit dintr-o zonă pe care mulți comercianți au ingnorat-o total în perioada de boom al pieței românești: mașinile de ocazie.
Chiar dacă numărul de mașini second-hand înmatriculate în acest an a scăzut la jumătate față de 2010, până la circa 100.000 de vehicule, un recul mult mai puternic decât cel înregistrat de piața mașinilor noi, tot mai multe tranzacții s-au derulat prin dealeri, şi nu direct. Un alt element care a ajutat comercianții de mașini este legat de creșterea zonei vehiculelor comerciale. Conform Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), vânzările de autovehicule de transport s-au majorat cu peste 22% față de cele din 2010. E drept însă că această creștere vine după o prăbușire dramatică în 2009 și 2010.
În privința producției autohtone de vehicule, 2011 a fost un an letargic. Cu o piață în continuă scădere și fără noi modele de la prezentarea SUV-ului Duster, Dacia a reușit să mențină un ritm susținut al producției grație exportului. Statistica APIA menționează asamblarea a 294.137 de unități în primele 11 luni ale anului la uzina din Mioveni, 264.954 dintre acestea luând calea exportului. În cazul Ford, ieșirea din producție a utilitarei Transit Connect a neutralizat până și puținul avânt luat de fabrica din Craiova.
Începând cu primăvara lui 2010, doar ceva mai mult de 17.000 de vehicule au plecat de la Craiova către dealeri. Și nu către cei români, pentru că întreaga producție din 2010 (7.545 unități) a fost exportată. În acest context și afacerile producătorilor de componente au fost afectate, dar acest sector al industriei a rămas efervescent. Pentru că, de exemplu, Delphi a deschis oficial fabrica de la Iași, francezii de la Renault au continuat să angajeze ingineri, Johnson Controls a achiziționat Spumotim, iar Yazaki a creat 1.000 de locuri de muncă la Caracal.
2012, cu bune și rele
Pentru anul viitor, majoritatea comercianților de mașini estimează o nouă scădere a pieței. E drept, o scădere redusă, pentru că deja pare să se fi atins limita de jos. Există însă și voci care mizează pe o creștere a vânzărilor cuprinsă între 1% și 5%, pusă pe seama cumpărătorilor de flote. Exportul va rămâne principala țintă în domeniul producției de mașini și componente.
Președintele ACAROM, Constantin Stroe, este de părere că valoarea exporturilor de mașini și componente va crește de la 10,33 miliarde de euro, în acest an, la peste 11 miliarde în 2012. Veștile bune vin însă în special din zona producției. Dacia va lansa, conform unor surse, un nou Logan în toamnă, la Paris, iar Ford va demara asamblarea variantei de serie a monovolumului B-Max. La acestea se adaugă începerea producției motorului EcoBoost la Craiova.
11 miliarde de euro este valoarea estimată a exportului de mașini și componente în 2012. Doar o treime este reprezentată de mașinile finite.