Executivul incalca unul dintre cele mai importante principii ale Codului: stabilitatea legislatiei fiscale. Articolul 4 din actul normativ stabileste ca pentru Codul fiscal se pot face modificari si completari „numai prin lege, promovata, de regula, cu sase luni inainte de data intrarii in vigoare a acesteia“. De asemenea, „orice modificare sau completare (…) intra in vigoare cu incepere din prima zi a anului urmator celui in care a fost adoptata prin lege“. Cu alte
Executivul incalca unul dintre cele mai importante principii ale Codului: stabilitatea legislatiei fiscale. Articolul 4 din actul normativ stabileste ca pentru Codul fiscal se pot face modificari si completari „numai prin lege, promovata, de regula, cu sase luni inainte de data intrarii in vigoare a acesteia“. De asemenea, „orice modificare sau completare (…) intra in vigoare cu incepere din prima zi a anului urmator celui in care a fost adoptata prin lege“. Cu alte cuvinte, Codul nu poate fi modificat in mijlocul anului, eventualele decizii in acest sens pentru 2005 trebuind sa fi fost aprobate pana pe 31 decembrie 2004. In cazul primelor modificari aduse actului normativ de actualul guvern, cele prin care s-a introdus cota unica de impozitare, prevederile au fost respectate, chiar daca s-a trecut cu vederea peste „regula“ celor sase luni necesare promovarii legii.
Masura este legala, dar discutabila
Nevoit sa gaseasca surse suplimentare de venit si sa mentina deficitul bugetar in limita a 0,5%-0,7% din PIB, sub presiunea negocierilor cu Fondul Monetar International, Guvernul incalca acum si interdictia modificarii legislatiei fiscale in timpul anului. Solutia gasita: noile prevederi se vor aplica „prin derogare de la articolul 4“.„Masura este legala, dar discutabila. Practic, Guvernul putea foarte bine sa si abroge articolul 4, pentru ca, oricum, nimeni nu mai are incredere in predictibilitatea si stabilitatea legislatiei“, spune Gabriel Biris, consilier Salans. In fapt, din acest moment, articolul devine lipsit de semnificatie. „Este evident ca nu exista vointa politica de a respecta prevederile Codului. Ele pot fi modificate oricand prin Ordonanta“, adauga Biris. Potrivit afirmatiilor sale, contribuabilii afectati de schimbarea legislatiei fiscale in mijlocul anului nu pot ataca in justitie actul normativ, deoarece Guvernul are dreptul de a apela la astfel de „derogari“. „La derogari se poate apela atunci cand se intrunesc caracterele de urgenta sau de conditii deosebite“, spune avocatul Justinian Cucu. In cazul de fata, adoptarea in regim de urgenta este justificata de Executiv prin „necesitatea „asigurarii resurselor bugetare necesare sustinerii programului de guvernare“. „Derogarea ar fi putut, totusi, sa se faca, potrivit principiilor Codului, doar daca prevederile ar fi fost favorabile contribuabilului“, conchide Cucu.