Parlamentul European a aprobat o rezoluţie prin care îşi exprimă dorinţa ca proprietatea intelectuală să fie mai bine protejată în Uniune, inclusiv prin prevenirea descărcării şi copierii ilegale a filmelor si muzicii de pe Internet.

Propunerea a fost adoptată cu votul forţelor de centru-dreapta din Parlament (Popularii Europeni – PPE, Conservatorii şi Reformiştii – ECR şi grupul anti-european Europa Libertăţilor şi Democraţiei).

De cealalta parte, forţele politice de stânga (Socialiştii şi Democratii – S&D, Verzii şi stânga radicală – GUE-NGL) s-au opus vehement propunerii şi au votat împotriva textului, considerând că acesta nu oferă un echilibru rezonabil între drepturile de proprietate intelectuală şi drepturile consumatorilor.

Poziţia europarlamentarilor români

Eurodeputaţii PNL şi cei ai PDL au susţinut rezoluţia, în timp ce membrii PSD au votat împotriva ei.

Comentând rezultatul acestui vot, Doru Frănţescu, directorul Institutului European pentru Democraţie Participativă- Qvorum, a explicat că „rezoluţia adoptată de Parlament nu are caracter legislativ. Prin această mişcare, Parlamentul solicită Comisiei Europene, singura instituţie ce deţine prerogativa iniţierii de legislaţie la nivel continental, să vină cu o propunere legislativă pe acest subiect.  De altfel, Comisia chiar are în pregătire un astfel de text care va intra în proces legislativ peste câteva luni. Este de aşteptat totuşi ca o astfel de lege europeană să intre în vigoare abia din 2012”. 

SURSA: IEDP Qvorum