Deschiderea pieţei muncii pentru România: 10 ţări vor să aştepte anul 2014

Zece ţări membre ale Uniunii Europene doresc să aştepte încheierea perioadei de tranziţie, la sfârşitul anului 2013, înainte de a-şi deschide piaţa muncii pentru bulgari şi români, a afirmat sâmbătă ministrul austriac al muncii, Rudolf Hundstorfer, transmite AFP.

Tratatul de aderare a Bulgariei şi României, care au intrat în UE în 2007, prevede încetarea restricţiilor privind libera circulaţie pentru muncitorii celor două ţări pe 1 ianuarie 2012. Dar celelalte state pot cere încă doi ani dacă ele consideră că le este ameninţată piaţa muncii.

”Vom aştepta încheierea anului 2013 pentru România şi Bulgaria. Nu mai suntem singurii cu Germania. Zece state în total vor aceasta”, a declarat Hundstorfer la radioul public, fără să numească statele respective.

Austria şi Germania sunt ultimele două ţări din UE care trebuie să-şi deschidă complet, începând de duminică, piaţa muncii pentru cetăţenii a zece ţări intrate în UE în 2004.