Această ţară ar putea deveni lider mondial în domeniul extracţiei de petrol, după descoperirea unui zăcământ uriaş
Compania australiană Linc Energy a anunţat descoperirea unui uriaş zăcământ de petrol pe teritoriului Australiei comparabil cu rezervele de petrol ale Arabiei Saudite. Potrivit acesteia, zăcământul de şisturi bituminoase se află în deşertul Arkaringa, nu departe de oraşul Coober Pedy, dar extracţia sa va constitui o provocare dificilă din punct de vedere tehnic, scrie Agerpres.
Petrolul din Arkaringa este ascuns într-un strat masiv de şist, cu o grosime de 1-2 km, unde se află în formă lichidă.
În general, petrolul din şisturile bituminoase se extrage prin zdrobirea şi încălzirea şisturilor, ceea ce permite materiei organice să ajungă la un grad de încălzire suficient pentru a trece în stare lichidă. Ţiţeiul din Arkaringa ar putea fi extras prin metoda modernă de fracturare hidraulică, susţin experţii australieni.
Zăcământul din Arkaringa a fost estimat de către experţii locali la 103-233 miliarde de barili. În orice caz, Arkaringa conţine mai mult petrol decât toate zăcămintele prospectate până acum pe întreg continentul australian şi se apreciază că exploatarea sa ar putea oferi Australiei independenţă energetică absolută.
Pentru comparaţie, rezervele de petrol ale Arabiei Saudite, cel mai mare exportator de petrol la nivel mondial, sunt estimate în prezent la 263 miliarde de barili.
Linc Energy a cheltuit deja aproape 136 milioane de dolari pentru lucrările de prospecţiune la Arkaringa şi, în prezent, este în căutarea unui potenţial investitor pentru următoarea etapă a proiectului.
În momentul de faţă, lider în privinţa rezervelor de petrol este considerată Venezuela. Conform estimărilor experţilor British Petroleum, rezervele Venezuelei se ridică la 296,5 miliarde de barili.