Descoperire fără precedent în casa opozantului Viktor Medvedciuk, arestat pentru trădare FOTO

Politicianul ucrainean prorus Viktor Medvedciuk a fost arestat în cursul zilei de marți, însă de abia acum, o descoperire fără precedent a fost făcută chiar în curtea vilei acestuia. Despre ce este vorba?

În urmă cu doar câteva ore, administraţia de la Kiev a venit cu noi detalii despre politicianul ucrainean prorus Viktor Medvedciuk, care a fost arestat în cursul zilei de marți. Menționăm faptul că Medvedciuk este considerat un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin și a fost capturat marţi de agenţi ai Serviciului ucrainean de securitate (SBU).

În ceea ce privește acuzațiile aduse la adresa acestuia, Administraţia de la Kiev spunea despre opozantul ucrainean că intenţiona să aibă contacte cu agenţi ai Serviciului Federal de Securitate rus (FSB) în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, după care urma să fie transferat la Moscova.

Medvedciuk a fost capturat la periferia Kievului, în timp ce se îndrepta spre frontiera Ucrainei cu Transnistria, o regiune separatistă moldoveană în care sunt trupe ruse. Autorităţile ucrainene îl acuză pe Viktor Medvedciuk de trădare, dar acesta a negat acuzaţiile.

Rusia neagă orice fel de legătură cu Viktor Medvedciuk

La rândul său, Administraţia de la Moscova a negat că ar avea contacte cu opozantul ucrainean. Ulterior, președintele Zelenski a venit cu o propunere pentru Moscova în acest sens.

Mai exact, liderul de la Kiev a propus eliberarea lui Viktor Medvedciuk într-un schimb de prizonieri cu Rusia. Cu toate acestea, Rusia nu a fost de acord și a negat în continuare. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că nu există contacte ale politicianului ucrainean prorus cu oficiali de la Moscova.

„În privinţa schimbului de prizonieri, despre care indivizi de la Kiev vorbesc cu atâta pasiune, Medvedciuk nu este cetăţean rus şi nu are nicio legătură cu operaţiunea militară specială. Este un politician străin”, a explicat Dmitri Peskov, citat de BBC News.

Ulterior acestor informații, publicația online Slidstvo.Info  au venit cu o serie de dezvăluiri fără precedent despre averea acestuia, dar și despre proprietățile pe care le deținea.

Ce s-a găsit în curtea acestuia?

Mai exact, jurnaliștii au găsit în parcul palatului lui Viktor Medvedciuk, situat în Pușcha-Vodytsya, un cartier istoric la nord-vest de Kiev, reședința preferată a oficialilor guvernamentali, miniștrilor și președinților ucraineni, un obiect singular, scrie Rai News.

Proprietatea era abandonată atât de magnat cât și de soția sa la patru zile după invazia rusă a Ucrainei. Pe lângă obiectele prețioase care se regăseau în interiorul vilei, în curte s-a descoperit un cub imens acoperit cu o plasă de camuflaj.

Este vorba despre un vagon restaurant istoric, pe care era scris cu litere aurii „Pullman”, numele unei companii binecunoscute care produce vagoane de lux. Ulterior, sursele citate au descoperit că acel vagon a fost făcut la comandă de către un grup de meșteri ucraineni care le-au copiat pe cele originale, emblematicele vagoane „Pullman Orient Express”, din anii 1920.

Vagon este unul cât se poate de luxos. Are o sufragerie cu o capacitate de 40 de persoane, perdele de catifea, dar și obiecte aurite. Există zone de serviciu, bucătărie, detalii decorate cu aur, finisaje aurii, tacâmuri de argint, mai exact, ”o veritabilă comoară ascunsă”, după cum scrie sursa citată.

Jurnaliștii  de la Slidstvo au mai aflat că vagonul restaurant Orient Express ar fi fost cadoul magnatului pentru ziua de naștere a soției sale, Oksana Marchenko, și i-ar fi fost livrat în august 2021.

sursa: www.slidstvo.info