Descoperire incredibilă a specialiștilor! Ce poate neutraliza Covid-19

O echipă de cercetători belgieni și americani a descoperit un anticorp capabil să neutralizeze o versiune de laborator a Covid-19. Rezultatele obținute de aceștia indică faptul că anticorpul ar putea împiedica coronavirusul să infecteze celulele umane.

Oamenii de știință belgieni spune că este un pas important în dezvoltarea unui eventual medicament antiviral care să acționeze împotriva coronavirusului. Conform acestora, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a confirma rezultatele.

Protecție imediată, pe o durată mai scurtă

Anunțul a fost făcut de laboratorul cercetătorului Xavier Saelens, VIB-UGent. Anticorpul este dezvoltat în colaborare cu două echipe de cercetători din Statele Unite, a transmis VIB-UGent.

„Avantajul acestei abordări, în raport cu vaccinurile, este că pacienţii nu au nevoie să producă propriii anticorpi. Lucrătorii din sectorul sănătăţii sau persoanele care riscă să fie expuse la virus pot să beneficieze de o protecţie imediată”, este transmis într-un comunicat al laboratorului. Spre deosebire de vaccinuri, anticorpii oferă protecție imediată, însă pe o perioadă mai scurtă.

În momentul de față au loc experimente pentru confirmarea acestor rezultate folosind tulpina patogenă a virusului. De asemenea, cercetătorii pregătesc în acelaşi timp faza de testare pre-clinică pentru un tratament împotriva Covid-19.