La clanul Cămătarilor au avut loc percheziţii de amploare în această dimineață. Poliţiştii au găsit în curtea acestora mai multe animale exotice. Este vorba de două maimuţe şi o cămilă. Percheziţiile au fost după ce săptămâna trecută, o trei maimute periculoase au scăpat din curtea acestora şi s-au plimbat nestingherite prin Sectorul 5.
„În această dimineaţă (miercuri – n.r.), poliţişti din cadrul Secţiei 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, aflaţi în continuarea cercetărilor privind primata identificată pe raza sectorului 5, au pus în aplicare o autorizaţie de percheziţie, pe raza aceluiaşi sector. Până la acest moment, în locaţia respectivă au fost identificate două maimuţe şi o cămilă”, a anunţat Poliţia Capitalei.
La activitate participă şi reprezentanţi ai Asociaţiei pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) şi ai Gărzii de Mediu.
Cercetările în acest caz continuă.
„În cursul zilei de astăzi (miercuri – n.r.), mai multe echipaje ASPA, însoţite de un medic veterinar specialist în animale sălbatice, s-au aflat în cartierul Ferentari, în căutarea unei maimuţe. Pe parcursul operaţiunii, medicul veterinar şi echipajele ASPA s-au întâlnit de mai multe ori cu animalul sălbatic, însă acesta şi-a schimbat de mai multe ori locaţia, în cele din urmă capturarea fiind posibilă după ce maimuţa s-a refugiat în podul unei case din cartierul Ferentari”, a declarat, purtătorul de cuvânt al ASPA, Cătălina Trănescu.