Aceste rapoarte s-au limitat la conversații pe forumurile de pe internet și pe rețelele sociale, scrie ziarista Sonya Diehn pentru Deutsche Welle, împărtășind experiența sa legată de vaccinare. Din păcate, în zelul lor de a dovedi că vaccinurile sunt sigure, susținătorii vaccinului au ignorat experiențele reale.

Jurnalista s-a vaccinat în primăvară cu Pfizer și a fost fericită că nu a avut efecte secundare. Ajunsă în vacanță, a descoperit însă că, deși ciclul trebuia să-i vină chiar la începutul călătoriei, a avut în prima zi o sângerare abundentă, iar a doua zi nimic.

”Apoi, am continuat să sângerez mai mult de o săptămână, aproape pe toată durata vacanței. Sângerarea a fost destul de abundentă și m-a durut mai mult decât de obicei. Pentru mine, acest lucru nu a fost normal”, spune Sonya Diehn. S-a speriat mult, pentru că aflase despre un efect secundar extrem de rar al vaccinurilor pe bază de ARNm –  trombocitopenia imună.

Vaccinurile COVID pot afecta menstruația

Iată însă că acum, un nou studiu, primul de acest fel, realizat de femei, a confirmat că vaccinurile COVID-19 pot afecta menstruația.

Cu un set de date de la aproape 4.000 de femei, atât vaccinate, cât și ne vaccinate, folosind o aplicație de urmărire a ciclului menstrual, cercetătorii au descoperit o schimbare semnificativă din punct de vedere clinic în menstruația persoanelor vaccinate, care durează în medie cu aproape o zi mai mult. Ciclul a revenit de obicei la normal în decurs de o lună sau două, arată studiul. Totuși, impactul ar fi fost mai mare la femeile care au fost vaccinate cu ambele doze în timpul aceluiași ciclu menstrual, care durează aproximativ o lună.

Această cercetare, spune jurnalista,  le-a confirmat femeilor că ceea ce li s-a întâmplat după vaccinare nu era în regulă și, cel mai important, că nimeni nu a spus nimic despre acest potențial efect secundar înainte de vaccinare.

Rapoartele privind modificări ale ciclului au fost minimalizate

Se pare că informațiile privind menstruația nu sunt urmărite în studiile clinice ale vaccinurilor COVID-19. Ca să nu mai vorbim că efectele secundare care au legătură cu menstuația nu sunt urmărite în VAERS, baza de date din Statele Unite, care permite beneficiarilor vaccinului să introducă ei înșiși posibilele efecte secundare.

Toate rapoartele privind modificări ale ciclului după primirea vaccinurilor au fost minimalizate și chiar respinse, în special de susținători înfocați ai vaccinării, care încearcă să contracareze afirmații nefondate conform cărora vaccinurile ar putea dăuna fertilității.

Chiar și după ce a fost lansat studiul privind menstruația, au existat opinii în presă care îi minimalizau concluziile, subliniază jurnalista.

Lipsa de informații ar putea avea un efect psihologic

Desigur, unele femei nu au experimentat nicio modificare în ciclul menstrual sau nu le-au observat. Dar lipsa de informații ar putea avea un efect psihologic puternic asupra persoanelor care experimentează schimbări semnificative, fără să știe de ce.

Deși precauția sau criticile cu privire la vaccinuri sunt adesea considerate ca fiind ceva irațional, răspândite în general de adepții teoriei conspirației, oamenii ar trebui să poată discuta orice problemă, fără să se teamă că sunt puși la stâlpul infamiei, concluzionează Sonya Diehn.