Firma care a depozitat în aer liber deșeuri periculoase a fost amendată cu 300 de mii de lei
Firma din Sectorul 1 al Capitalei, unde săptămâna trecută a fost descoperită o tonă de deșeuri medicale periculoase, inclusiv seringi, ace, catetere și perfuzoare cu tubulatură, a fost sancționată de Garda de Mediu cu o amendă de 300.000 de lei. În plus, comisarii Gărzii de Mediu au depus o sesizare penală, iar poliția a început investigarea cazului.
”Controlul realizat de comisarii Comisariatul Municipiului Bucureşti al Gărzii Naţionale de Mediu în data de 07.08.2024, la punctul de lucru din Bucuresti al SC Sterileco SRL nu a rămas fără urmări… La data respectivă, spuneam că echipa de control a găsit, în curtea societăţii, aproximativ 1 tonă de deşeuri medicale periculoase (deşeuri infecţioase, deşeuri lichide şi solide care au intrat în contact cu sânge sau alte fluide biologice, respectiv seringi, ace, catetere, perfuzoare cu tubulatură etc.), o parte din ele aflate în saci de culoare galbenă inscripţionaţi cu pericol biologic.
Ca urmare celor constatate, societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 300.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 278/2013, art. 8 alin (1) şi a fost notificată Agenţia pentru Protecţia Mediului în vederea suspendării Autorizaţiei Integrate de Mediu”, au arătat, miercuri, într-o postare pe Facebook, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu.
În urma descoperirii, săptămâna trecută, a unei tone de deșeuri medicale periculoase (seringi, ace, catetere, perfuzoare cu tubulatură) depozitate necorespunzător în aer liber, firma din Sectorul 1 al Capitalei a fost sancționată de Garda de Mediu cu o amendă de 300.000 de lei.
A fost sesizată și Poliția
Comisarii GNM au impus firmei să respecte integral prevederile Autorizației Integrate de Mediu și să investigheze, prin laboratoare specializate, impactul asupra factorilor de mediu (apă, aer, sol) posibil afectați de depozitarea deșeurilor periculoase în afara spațiilor autorizate. Dacă se vor identifica depășiri ale valorilor limită admisibile, societatea va fi obligată să ia măsuri de remediere și să preleveze probe conform termenelor stabilite.
Garda de Mediu a constatat că deșeurile medicale periculoase erau depozitate necorespunzător pe platforma firmei, în aer liber, și nu în spațiile de depozitare autorizate, precum și că deșeurile infecțioase nu au fost plasate direct în incinerator, așa cum cere Autorizația Integrată de Mediu.
În aceste condiții, echipa de control a întocmit o sesizare penală pentru posibile infracțiuni conform OUG 92/2021, art. 66, alin. (1), lit. g). Ca urmare, Secția 5 Poliție a solicitat intervenția echipei SEASP a Poliției Române, care a sosit la fața locului pentru efectuarea cercetărilor preliminare.
În data de 7 august, s-au găsit deșeuri medicale periculoase – seringi, ace, catetere și perfuzoare cu tubulatură – depozitate în aer liber în curtea firmei, confirmându-se că era vorba despre o tonă de deșeuri. Acestea includeau deșeuri infecțioase lichide și solide, care au intrat în contact cu sânge sau alte fluide biologice.
”Acestea erau amestecate cu pământ şi depozitate în aer liber, pe o platformă betonată (pe o suprafaţă de cca. 100 mp). Din verificările comisarilor GNM, a rezultat că o parte din deşeuri a fost încărcată în 15 containere de 0.77 mc. În total, pe amplasament au fost identificate 49 de containere cu deşeurile medicale periculoase”, arăta Garda de Mediu.