Deşeurile sufocă Marea Neagră. Ministrul Mediului: Peste 90% dintre acestea sunt din plastic

litoral Eforie

SURSA FOTO: Dreamstime

Ministrul Mediului atrage atenţia asupra problemelor de poluare înregistrate la Marea Neagră. El a prezentat şi rezultatele înregistrate de Garda de Mediu în ultimele zile, în controalele efectuate pe litoralul românesc.

Marea Neagră, sufocată de deşeurile din plastic

Potrivit lui Mircea Fechet, peste 90% dintre deşeurile care ajung anual în Marea Neagră sunt deşeuri de plastic.

„În contextul miliardelor de PET-uri care ajung în fiecare an în cel mai bun caz la groapa de gunoi, sau şi mai rău, ajung în pădure, în albiile cursurilor de apă, în natură, în general, am vrut să trag un semnal de alarmă despre prezenţa plasticului în cursurile de apă din România.

Mai mult de 90% din cantităţile de deşeuri care ajung în fiecare an în Marea Neagră sunt deşeuri din plastic, iar din acest procent, peste 68% înseamnă plastic de unică folosinţă sau PET”, a afirmat ministrul Mediului.

Într-un mesaj transmis pe pagina sa de socializare, demnitarul a explicat că a mers la Constanţa pentru a prezenta rezultatele acţiunii realizate zilele acestea de Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu.

„Motivul principal pentru care m-am aflat ieri pe plaja Modern din Constanța a fost acela acela de a prezenta rezultatele acțiunii pe care Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu a realizat-o săptămâna aceasta. (…)

Începând de luni, în doar patru zile, comisatii GNM au aplicat 93 de sancțiuni pe litoralul romanesc, cu amenzi însumând 3 milioane de lei”, a afirmat ministrul.

Mircea Fechet: Românii trebuie să înţeleagă importanţa reciclării

Cu o zi în urmă, Mircea Fechet vorbea despre un subiect care ar putea ajuta la diminuarea poluării cu deşeuri a mediului înconjurător, respectiv reciclarea.

„M-am bucurat foarte mult să particip astăzi, la Constanța, la cea de-a patra Conferință Regională a Campaniei Naționale Reciclăm în România.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor derulează, în prezent, această campanie de conștientizare deoarece, în urma sondajelor, am ajuns la concluzia că problema comunicării cu cetățenii este esențială, pentru că nu doar primarul trebuie să pună la dispoziție un serviciu adecvat, nu doar Ministerul Mediului sau Garda de Mediu și salubriștii trebuie să acționeze eficient, ci și cetățenii trebuie să înțeleagă ce au de făcut. Este nevoie un efort comun și împreună putem face diferența!

Pe lângă conștientizare, e nevoie de investiții masive, fie că discutăm despre infrastructura de colectare, despre instalații complexe de depozitare, de digestoare, de stații de sortare, există noi și noi tehnologii.

Cine și-ar fi imaginat acum 20 de ani că va veni ziua când, printr-un buget guvernamental, investim 1,2 miliarde euro nu doar în centre cu aport voluntar, ci și în insule digitalizate, în sisteme care vor reuși să digitalizeze acest proces mergând până la identificarea persoanei și cântărirea cantității de deșeuri.

Așteptăm ca toți factorii responsabili să facă demersurile necesare, să își asume responsabilitatea de a separa și de a reduce producția de deșeuri și asta nu se poate fără implicarea responsabilă și asumată a autorităților locale, a noastră a tuturor. Doar prin colaborare și educare, putem proteja mediul înconjurător și sănătatea publică”, scria Mircea Fechet pe pagina sa de Facebook vineri, 4 august.