Inițial Lemon Interior Design se ocupa doar aducerea la viață a locuințelor pe segmentul rezidențial, însă pe parcurs Cristina Căpitanu și Elena Oancea au decis să facă pasul spre zona proiectelor office. Acesta a reprezentat una dintre principalele reușite în cariera celor două femei.
Capital: Care au fost cele mai importante proiecte implementate în ultimul an? Ce proiecte aveți pentru acest an?
Cristina Căpitanu: Ultimul an a venit cu nenumărate provocări, însă în ciuda contextului pandemic business-ul nostru a avut continuitate, iar asta se poate traduce în consecvența numărului de proiecte, atât pe segmentul rezidențial, cât și office.
Vom continua proiectele de amenajare rezidențială, pandemia a oferit o nouă perspectivă asupra confortului din propria locuință, astfel că există cerere mare pentru acest segment. Observăm un interes crescut în cererile de redecorare a casei și de adaptare a acesteia la noul stil de viață sau de amenajare a unei locuințe noi, mai mari, mai spațioase, cu terase generoase sau grădini. Oamenii și-au dat seama în această perioadă cât de mult contează echilibrul și armonia locului în care ne petrecem o mare parte din timp. Printre proiectele pe care le-am încheiat în această perioadă se numără design-ul pentru apartamente sau penthouse-uri la One Mircea Eliade, Neo Floreasca Lake, One Herăstrău Towers sau One Verdi Park, dar și la mare, la Neo Mamaia, cel mai exclusivist proiect imobiliar din nordul stațiunii, dezvoltat de One United Properties. Pe lângă acestea, am finalizat si proiecte de amenajare pentru proprietăți private și vile în alte orașe ale țării.
În plus, vom continua să ne extindem viziunea și în afara țării, așa cum am făcut-o și până acum prin proiecte de design interior în Paris, Dubai sau în Spania.
Elena Oancea: Divizia de office, Lemon Office Design, își continuă planurile de dezvoltare în această perioadă. Observăm un interes crescut al companiilor pentru spațiile de lucru moderne care integrează soluții pentru era post-covid, amenajate după ultimele tendințe, ce incorporează elemente ce susțin starea de bine a angajaților. Avem foarte multe cereri în ceea ce privește reamenajarea spațiilor de birouri și o parte dintre aceste proiecte au fost deja încheiate cu succes.
Printre cele finalizate se numără reamenajarea lobby-ul Centrului Țiriac, un proiect care se înscrie în linia de design office pe care compania noastră a imaginat-o, aceea a unui spațiu care nu este doar funcțional, ci are și puternice valențe estetice. Tot divizia noastră de office este autorul amenajării birourilor companiei Thematic Channels de la One Herăstrău Towers, în care am reușit să reflectăm în toate detaliile spiritul tinerei echipe care își desfășoară activitatea zi de zi în acel spațiu. Și pentru spațiile de birouri Interbrands, DB Cargo, Caroli, Bittnet de la One Cotroceni Park, lucrăm la un proiect de design dedicat, pentru îmbunătățirea mediului de lucru în urma contextului din ultimul an, prin spații de lucru moderne, structurate conform noilor norme, cu certificări și tehnologie de top.
Aș spune asadar că am avut un an plin, în ciuda contextului general al pieței muncii, iar tendința pe care o observăm acum este aceea de interes al companiilor de a reveni la birou, în spații moderne și certificate.
Capital: Care au fost cele mai mari provocări pe le-ați avut de-a lungul carierei și cum le-ați rezolvat?
Elena Oancea: Provocările înveți să le depășești în timp. De aceea este important să conștientizezi că în antreprenoriat nu există drum lin, lipsit de încercări. De exemplu, puțină lume știe că la începuturile noastre eu și Cristina făceam totul. De la proiectare, la implementare, coordonat echipe pe șantier, primit și descărcat marfă, la aranjare în magazin. Tot. Eram doar noi două la Lemon și nu a fost deloc ușor, mai ales că au existat perioade în care am dus în paralel mai multe proiecte. Este important să iubești ceea ce faci, astfel treci mai ușor peste orice obstacol, iar pentru noi a fost o întâmplare fericită să ajungem să facem ceva care ne place enorm.
Cristina Căpitanu: Practica și experiența te învață. Cum spunea și Elena mai devreme, am început cu pași timizi, cu multă muncă, zile și nopți petrecute la birou. Nu a fost ușor, dar ne-am propus să nu facem rabat de la calitate niciodată. Clienții noștri au fost și sunt mereu pe primul loc, tocmai de aceea de multe ori am ales să acoperim noi cheltuieli apărute din diverse intârzieri sau schimbări de ofertă, chiar dacă pentru noi asta a presupus costuri în plus. Nu le-am privit însă niciodată ca pe niște pierderi, ci ca pe experiențe. Iar clienții noștri au apreciat întotdeauna calitatea serviciilor pe care le oferim.
Capital: Care este rețeta succesului pentru compania/instituția din care faceți parte?
Cristina Căpitanu: Dincolo de tendințe și culori, în design-ul de interior rețeta succesului este un spațiu pe măsura clientului. La Lemon Interior Design punem accent pe nevoile celor care își amenajează casa sau birourile, iar fiecare proiect este tratat cu mare importanță. În acest domeniu este nevoie de o doză de psihologie fină, de răbdare în a cunoaște și înțelege profilul fiecărui client, contextul în care trăiește sau muncește și care sunt nevoile sale în acest punct la vieții. La finalul fiecărui proiect, clientul trebuie să fie mulțumit și să se regăsească total în acea amenajare. Pentru că spațiul personal este o oglindă a fiecăruia dintre noi.
Elena Oancea: Fiecare amenajare trebuie să poarte în ADN personalitatea proprietarului sau identitatea unui brand, dacă vorbim despre segmentul office. La asta se adaugă profesionalismul echipei de design, coordonarea fără cusur între membrii ei, seriozitatea și implicarea totală a tuturor. În design-ul de interior echipa este extrem de importantă, iar fiecare decizie luată trebuie implementată conform planului. Asta asigură continuitate business-ului, dar demonstrează și faptul că echipa este unită de aceeași pasiune. Toți cei implicați în ceea ce înseamnă Lemon, de la echipa permanentă, la colaboratori sau furnizori sunt importanți pentru noi. Iar asta nu doar că ne unește, ci ne și inspiră în a realiza mereu proiecte la un nivel cât mai înalt. Ne iubim meseria și venim cu plăcere la birou, iar pasiunea noastră comună este o sursă constantă de motivație.
Capital: Cum arată programul dumneavoastră zilnic?
Cristina Căpitanu: Programul nostru este foarte plin și, contrar poate multor păreri din exterior, viața unui designer de interior nu este mereu strălucitoare. Se împarte între birou, întâlniri cu clienți și furnizori, șantier și coordonarea echipelor pentru implementarea conceptului de design. Uneori simt că este ca o plimbare într-un rollercoaster sau ca o cursă contracronometru, însă adrenalina, munca intensă și pasiunea pentru ceea ce facem ne ajută mereu să obținem cele mai bune rezultate.
Elena Oancea: Programul nostru se împarte între casă și birou, atât în viața personală, cât și în cea profesională. Mintea unui designer de interior este mereu setată să caute soluții și uneori poate fi greu să te deconectezi total. Însă la birou avem mereu muzică de relaxare pe fundal, cafea bună și ciocolată, trei aspecte importante care te pot face să treci mai ușor peste zilele mai puțin bune, iar acasă ne încărcăm bateriile în mijlocul familiei. Pentru noi este foarte important să menținem acest echilibru între viața profesională și cea personală.
Capital: Care sunt cele mai importante realizări pe care le-ați avut în ultima perioadă?
Cristina Căpitanu: Mai ales în ultima perioadă, am învățat că un business stabil este definit prin abilitatea de adaptare la neprevăzut și la provocările care se ivesc pe parcurs. Iar faptul că afacerea a mers în linie dreaptă, iar echipa a rămas motivată și productivă este una dintre cele mai mari realizări. Creșterea business-ului și creșterea cifrei de afaceri, chiar într-un an dificil așa cum a fost 2020, ne demonstrează că oamenii ne apreciază munca și că rezonează cu stilul nostru de lucru.
Recunoașterea internațională prin cele trei premii obținute la International Property Awards, din care două de nivelul 5 stele, Best Interior Design Private Residence Romania 5 Stars Awards pentru reședință privată în cadrul unui complex One, Best Interior Design Apartment Romania 5 Stars Award pentru Lake Loft și Bathroom Design Romania Award Winner pentru Skyline, este încă o confirmare a efortului întregii echipe Lemon.
Elena Oancea: Una dintre cele mai mari realizări a fost lansarea diviziei office. Cererea tot mai mare pentru astfel de amenajări, venită din partea clienților noștri din rezidențial, ne-a făcut să ne dorim să acoperim și această zonă. O nouă divizie s-a tradus și în extinderea echipei. În ciuda contextului din ultimul an, am ales să mărim echipa Lemon Interior Design și să diversificăm rolurile pentru crearea unei structuri coerente în organigramă care să crească eficiența. Creșterea numărului de angajați s-a tradus apoi și în dezvoltarea de noi proiecte pe care le-am acceptat, chiar dacă unele procese de tranzacționare au încetinit în prima parte a stării de urgență. Ținem foarte mult la calitatea serviciilor pe care le oferim și de aceea suntem mereu implicate total în fiecare proiect pe care îl dezvoltăm, fie el office, fie rezidențial. Recomandările clienților sunt oglinda muncii noastre și fiecare împlinire a lor este o realizare pentru echipa noastră.
Capital: Care sunt cele mai importante provocări pe care le-a adus criza medicală în activitatea dumneavoastră și cum v-ați adaptat activitatea?
Cristina Căpitanu: Perioadele de criză ne scot din zona de confort și ne determină sa căutam metode optime pentru ca business-ul să funcționeze. Contextul nu a fost unul favorabil, pentru mediul de business în general. Din fericire, noi am avut continuitate, am acceptat proiecte noi, în ciuda faptului că unele procese de tranzacționare au încetinit în prima parte a stării de urgență. Una dintre provocările pe care le-am întâmpinat a fost cea a interacțiunii cu colegii noștri, dacă ne referim strict la perioada de lockdown. În managementul de design interior există componenta de proiectare și concepere, ce poate fi realizată remote, dar și cea de implementare, ce necesită prezența și coordonarea echipei pe șantier, în spațiul care trebuie amenajat. Perioada stării de urgență ne-a demonstrat că angajații au nevoi diferite, pentru unele domenii varianta work-from-home se pare că funcționează, în timp ce unele companii au nevoie de mai multă interacțiune directă în interiorul echipei.
Elena Oancea: Din motivele menționate de Cristina, la Lemon Interior Design am lucrat intens la crearea unor reguli de amenajare a spațiilor de birouri, prin divizia noastră office, adaptate la era post-Covid. Ne-am dorit ca angajații să se întoarcă la birou în condiții de maximă siguranță, tocmai de aceea am găsit cele mai bune soluții pentru companiile care au nevoie de spații moderne și sigure de lucru. A fost și este o necesitate pe care o simțim în rândul companiilor. Printre propunerile noastre de amenajare a birourilor se numără integrarea componentelor de wellbeing în spațiile de lucru, creșterea confortului angajaților, mărirea spațiului alocat fiecăruia etc.
Capital: Aveți hobbyuri care ar putea fi evidențiate?
Cristina Căpitanu: La hobby-uri aș începe cu vacanțele, pentru că îmi place foarte mult să călătoresc alături de familie și să descopăr specificul fiecărei culturi în parte – fie că vorbim despre gastronomie, tradiții, cultură sau doar modul în care obișnuiesc localnicii să își bea cafeaua, de dimineață. Africa este locul meu favorit, este din punctul meu de vedere cel mai frumos loc, are liniște, culori, mirosuri care mă relaxează și mă inspiră. Din păcate în ultima vreme nu m-am bucurat de foarte multe călătorii, din motive evidente. Pe lista hobby-urilor aș mai adăuga și cititul. Îmi place să revin seara acasă și să citesc, iar pe masă am mereu cărți sau albume din domeniu.
Elena Oancea: Sigur că vacanțele sunt o modalitate bună de a te deconecta și a îți reîncărca bateriile, deci călătoriile stau și în topul preferințelor mele. Iubesc să călătoresc împreună cu soțul, băiatul nostru și prietenii noștri dragi. Sunt fascinată de Italia, de designul și arhitectura clădirilor din Barcelona. În plus și sportul joacă un rol important în viața mea și mă ajută să am o rutină sănătoasă, organizată, dar contribuie și la starea mea de spirit. Spre exemplu, sportul stimulează o serie de centri nervoși ai creierului ce ajută la relaxare și te motivează să îți depășești în fiecare zi limitele. În sport înveți că evoluția nu se întâmplă peste noapte și acesta e un aspect cheie de care trebuie să ținem cont și în viața de zi cu zi.
Capital: Care credeți că este rețeta succesului pentru a ajunge o femeie de succes?
Cristina Căpitanu: Un om de succes este definit de răbdare, pasiune și disponibilitatea de a învăța zi de zi. Noi am trecut prin toate etapele evoluției în business-ul nostru. Am început cu amenajarea unor camere, sau a unor mici apartamente, iar în prezent am ajuns să includem în portofoliu vile de 1000 de metri pătrați. Dintotdeauna ne-am implicat în toate etapele amenajărilor, de la proiectare, implementare, coordonarea echipelor și livrarea proiectelor. Am făcut toate greșelile posibile, dar cred că numai așa puteam învăța cum să lucrăm și să dezvoltăm un business frumos. Însă ideea de succes se măsoară diferit de la om la om. Atunci când vorbești de succes procentele trebuie să meargă nu doar către carieră, ci și către familie, timp liber, sănătate.
Elena Oancea: În urmă cu 15 ani, când am pornit pe drumul antreprenoriatului, oportunitățile erau limitate. Însă credem că pasiunea, munca şi reinventarea zilnică sunt elemente cheie pentru succesul în acest domeniu. Este foarte important ca la început de drum să treci prin toate etapele meseriei, inclusiv voluntariatul şi orice formă prin care poți dobândi mai multă experienţă, pentru că doar așa poți evolua și te poți perfecționa. Atunci când iubești ceea ce faci și când lucrezi cu pasiune, rezultatele minunate nu întârzie să apară.
Capital: Cum v-ați caracteriza într-o singură frază?
Cristina Capitanu: „Don’t be afraid to give up the good to go for the great.” – John D. Rockefeller
Elena Oancea: „Success is not final; failure is not fatal: it is the courage to continue that counts.” – Winston S. Churchill
Capital: Ne puteți indica un dicton care să vă definească?
Cristina Căpitanu: ”Simplitatea, purtată într-o extremă, devine eleganță.” – Jon Franklin
Elena Oancea: ”Dragostea de frumuseţe este gust. Crearea de frumuseţe este artă.” – Ralph Waldo Emerson