“Pe fondul unui interes din ce în ce mai ridicat al românilor pentru creaţiile designerilor locali, vânzările sunt cu circa 10% mai mari decât estimările făcute la începutul anului”, spune Mirela Mihăilescu, directorul comercial al Cocor S.A.

În plus, valoarea medie a bonului de cumpărături a crescut până la 540 de lei (puţin peste 100 de euro).

Mai exact, 32 de creatori de modă îşi vând creaţiile prin cornere sau magazine monobrand găzduite de întreg etajul doi al Cocorului; printre ei şi Mihai Albu, Cătălin Botezatu, Mihaela Glăvan, Catinca Roman, Florentina Stoenescu, Elena Perseil, Anca Rădulescu, Rhea Costa, Liza Panait sau Doina Levintza.

Pentru 2011, conducerea companiei Cocor (acţionarii principali sunt SIF Muntenia cu 10%, Liviu Ursan – 14,83%, Daniel Stoica – 14,65% din acțiuni, SIF Transilvania – 10,24%, Aurel Beșliu și Turnover ABC – 16% și fondul de investiții Broadhurst Investments – 13,32%), estimează o cifră de afaceri de circa 7,6 mil. euro şi un profit din exploatare de 1,7 mil. euro.