«Nu am preconizat de la bun început că vom avea o asemenea acoperire și că ne vom dezvolta așa de mult», mărturisește Mirela Bucovicean, proprietara Molecule F, prima platformă online de promovare şi vânzare a creaţiilor designerilor români.
Cât de mult? Businessul ei, lansat în întregime în vremuri de criză – într-o perioadă în care alți retaileri din segmentul fashion destinat clienților cu venituri peste medie și mari au ieșit din joc -, a ajuns, în trei ani pe piață, la o cifră de afaceri de 235.000 de euro.
E mult? E puțin? „Poate nu este o sumă mare – veniturile sunt din site, buticul de PR și alte businessuri conexe în strânsă legătură cu Molecule F -, dar nu este neapărat nici mică (…) lucrăm pe o piață nișată, cu un segment extrem de restrâns mai degrabă de cumpărători decât de cei care pot oferi“, precizează Mirela.
Povestea de business a Mirelei e una aproape americană. Primul contact cu moda l-a avut la 14 ani, când a început să muncească în atelierul de croitorie al mamei sale. De-atunci a lucrat în circa 15 industrii diferite – de la presă, publicitate și marketing până la imobiliare. Economist de profesie, a înființat prima ei firmă în 2006 – Roseberg Advisors, axată pe consultanţă şi brokeraj pentru mari investitori şi dezvoltatori. Dar a venit criza și, odată cu ea, Mirela a decis să facă „o pauză de carieră“. După mai bine de un an sabatic, în 2010, cu o investiție de 5.000 de euro, a pus bazele primului site de cumpărături dedicat exclusiv modei românești.
„Nu pot să spun că a fost neapărat un început ușor. Timp de șase luni am fost «one man company», făceam totul singură. Și așa, cu cheltuielile reduse la minimum, am amortizat și investiția“, povestește ea.
Acum, 36 de designeri români își vând creațiile pe site-ul ei – „Valoarea medie a unei comenzi este undeva la 200 de euro. Deja a fi consumator și posesor al unui produs de design românesc nu mai e ceva de avangardă, este ceva firesc, normal și există un trend de achiziție și de identificare cu designul românesc. Afacerea crește constant, dar nu suntem interesați de o creștere accelerată“. Altceva o interesează pe Mirela acum: „Molecule F a fost conceput de la bun început ca un business care poate fi vândut ulterior și mai ales francizat. Modelul acesta poate funcționa oriunde în lume“. Și nu ascunde faptul că deja a avut câteva discuții cu oameni de afaceri din Portugalia, Brazilia și Italia, interesați să dezvolte acest tip de business la ei în țară“. Cât crede Mirela Bucovicean că valorează afacerea ei? „Mi-ar fi greu să fac o evaluare, pentru că sunt implicată emoțional. Dar după un an și jumătate, Molecule F fusese evaluat pentru vânzare la 100.000 euro“.
Două industrii de modă
Înapoi la creatorii de modă români, cu ajutorul unor antreprenori ca Mirela Bucovicean, designerii români au reușit să-și găsească un loc pe o piață acaparată de branduri internaționale și să-și formeze o clientelă selectă, informată și iubitoare de modă. „Dacă la început oamenii nu cunoșteau brandurile sau poate nu aveau încredere în calitatea brandurilor pe care le oferim, acum cumpără deja în cunoștintă de cauză“, face o paranteză antreprenoarea.
Din perspectiva prețului, colecțiile create de designeri români sunt încă mult mai ieftine decât mărcile internaționale. Mai exact, un produs unicat românesc se adresează cumpărătorilor cu venituri medii spre mari, ceea ce, teoretic, nu corespunde definiției de „exclusiv“, valabilă pentru un produs similar din Occident. Chiar și susținute prin prețuri uneori modice, produsele de lux cu etichetă românească sunt comparabile creativ și calitativ cu cele internaționale. Poate că tonul este dictat în continuare de designeri celebri, precum Karl Lagerfeld, Vera Wang, Oscar de la Renta sau Emilio Pucci, dar pe covorul roșu se perindă acum și creații românești, semnate de designeri precum Ingrid Vlasov, Maria Lucia Hohan sau Aura Cercel, care a impus brandul „Eva Culture“ la Hollywood. Și lista nu se încheie aici, chiar dacă nu e foarte lungă.
Pentru un tablou complet, e nevoie de câteva detalii despre problemele pe care le au designerii români, care sunt ceva mai complicate decât cele ale retailerilor de fashion, în general: pe lângă faptul că targetul e mai îngust, producția creațiilor, unicat sau de serie mică, e și ea destul de costisitoare. Sigur, sunt creatori care se rezumă la a-și prezenta creațiile în show-uri. Dar sunt și alții care au învățat deja limba retailului: au rețele proprii de magazine, galerii cu vânzare și showroomuri. „Nu suntem niște aventurieri sau niște copii care se joacă cu niște cârpe și fac hăinuțe“, spunea designerul Irina Schrotter într-o discuție anterioară. „Suntem o breaslă serioasă, care își face treaba și care vinde în toată lumea“, adaugă ea, făcând referire la acea componentă a muncii designerului căreia publicul îi acordă arareori atenție.
Concret, în România se vinde anual modă de un miliard de euro, aici intrând deopotrivă îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii livrate de producători și retaileri, fie ei români sau străini. În această estimare nu sunt luați în calcul „lohniștii“, cei care produc, sub contract, pentru branduri internaționale. Mirela Bucoviceanu împarte clienții români în două categorii: „Avem clienții atașați de etichetă, indiferent că vorbim de mass-market sau luxury. Și mai sunt curajoșii, cei care doresc să poarte ceva ce-i scoate din mulțime și ei cumpără cu precădere designul românesc“.
Cu alte cuvinte, snobismul în varianta pură, al achiziției unui articol doar pentru că marca pe care o poartă semnifică automat o capacitate anume de a cheltui, deci un statut social aparte, este satisfăcut doar parţial în magazinele creatorilor și designerilor de la noi.
În offline, primul concept de retail care a grupat designerii români sub același acoperiș este Galeria Designerilor Români din magazinul Cocor, deschisă la câteva luni după lansarea Molecule-F.com. Aproape 50 de creatori români – cunoscuți și mai puțini cunoscuți – îşi vând creaţiile prin cornere sau magazine monobrand găzduite de întregul etaj doi al Cocorului. Iar vânzările galeriei au atins aproape un milion de euro.
Dar nici magazinul Eva de azi nu mai seamănă cu cel din urmă cu un an. Și probabil că nici nu va mai semăna vreodată. În cadrul proiectului Downtown Bucharest, o inițiativă a Molecule F și a companiei de relații publice DC Communication, în locul fostului Diverta a apărut un boutique efemer (până în septembrie), dedicat designului românesc. Ce-și doresc, de fapt, inițiatorii? „Să reușim să adunăm acea masă critică de designeri români, care, pe de o parte, pot să ofere produse cu un raport calitate-preț corect, și, pe de altă parte, să creeze o piață și să poată supraviețui în competiția cu marile lanțuri de modă internaționale, care vin cu mulți bani și cu multă expertiză“, explică Teodor Frolu, managing partner la DC Communication. În altă ordine de idei, perspectivele mai largi ale designerilor români sunt tot mai aproape de „la vie en rose“
Designerii români, doar la un click distanță
23 iulie 2013, 11:09
Ultima modificare în 9 martie 2019, 01:44
Creațiile designerilor români se vând din ce în ce mai bine nu doar peste hotare, ci și în țară. Și nu doar în magazine clasice, ci și pe net.
Etichete:
Publicat in categoriile: Lifestyle
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Lifestyle
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook