După 14 ani de căsnicie și doi copii împreună, actrița Tia Mowry a cerut divorțul de soțul ei, actorul Cory Hardrict.

Actrița a cerut custodia copiilor

În vârstă de 44 de ani, Mowry a invocat diferențe ireconciliabile ca motiv al despărțirii lor atunci când a depus luni cererea de încetare a căsătoriei lor la Los Angeles, potrivit documentelor de divorț obținute de Daily Mail.

Actrița a cerut custodia comună fizică și legală a celor doi copii ai lor. Este vorba despre fiul lor Cree, în vârstă de 11 ani, și fiica Cairo, în vârstă de patru ani, și nu a oferit o dată exactă privind separarea.

Ea a cerut judecătorului să pună capăt capacității instanței de a acorda pensie alimentară ambelor părți și a indicat că ea și Cory au avut un contract prenupțial.

„În conformitate cu acordul prenupțial al părților, toate bunurile și obligațiile fiecărei părți sunt proprietatea ei/lui separată”, se arată în document.

Tia a vorbit despre separare într-un mesaj sincer postat marți pe contul ei de Instagram, în care a spus că va continua să mențină o prietenie cu fostul ei soț și „vom fi părinți împreună pentru copiii noștri frumoși”.

Separare în condiții bune dintre cei doi

Ea a postat o declarație în care abordează subiectul divorțului, împreună cu o fotografie alb-negru în care apare ea și Cory.

„Am fost întotdeauna sinceră cu fanii mei, iar astăzi nu abordez diferit acest subiect. Am vrut să împărtășesc faptul că eu și Cory am decis să mergem pe drumuri separate. Aceste decizii nu sunt niciodată ușoare și nu fără tristețe.

Vom păstra o prietenie în timp ce vom continua să fim părinți împreună pentru copiii noștri. Sunt recunoscătoare pentru toate momentele fericite pe care le-am trăit împreună și vreau să le mulțumesc prietenilor, familiei și fanilor mei pentru dragostea și sprijinul acordat în timp ce începem acest nou capitol în viețile noastre”, a spus actrița în postarea sa.

Anterior ea postase, de asemenea, un mesaj enigmatic pe Instagram Stories, care pare să facă aluzie la despărțire lor.

Mowry l-a cunoscut pe Cory, de asemenea actor, pe platoul de filmare al filmului Hollywood Horror din 2005. Au fost împreună vreme de șase ani înainte de a spune „Da” pe 20 aprilie 2008.

Actrița este cunoscută pentru rolul principal din serialul „Sister, Sister”, alături de sora sa geamănă Tamera Mowry.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de TiaMowry (@tiamowry)