Despărțirea momentului în showbiz-ul românesc! Tocmai au pus capăt relației: „Am încheiat așa cum am început”
Este vorba despre relația dintre Cristian Boureanu și Cristina Belciu. După ce au fost împreună doar patru luni și jumătate, fostul deputat și celebrul model au decis să meargă pe drumuri separate.
„Am un respect deosebit pentru Cristi, nu îi pot reproșa nimic, este un bărbat care mi-a arătat că manierele și bunătatea încă există în lumea aceasta. Am încheiat relația așa cum am și început-o, strângându-ne strâns în brațe, căci doi oameni care se iubesc, în ciuda lipsei de compatibilitate, nu o pot face în altă manieră. Mă gândesc la ce a fost, cu zâmbetul pe buze, cu recunoștință și admirație, fără niciun regret, și cu siguranță această întâlnire nu a fost întâmplătoare, ne-a lăsat cu ceva important!”, a declarat Cristina Belciu pentru cancan.ro
Explicația oferită de Cristian Boureanu
De asemenea, fostul deputat a recunoscut cu părere de rău că s-au despărțit deoarece lucrurile nu au mers bine iar celebrul model a fost „cel mai bun și frumos cadou de la destin”.
„Cristina a fost cel mai bun și frumos cadou de la destin, pe care l-am primit în ultima perioadă. O dragoste neașteptată și împărtășită de amândoi, la maximum, care ne-a făcut să trecem peste orice judecăți și prejudecăți și să încercăm să fim împreună. Cristina e matură și educată, cu un suflet excepțional și o inimă enormă, o fată cum nu credeam că o să întâlnesc și pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu că a adus-o în viața mea. O veritabilă lady, cu un suflet de copil. Și care a reușit să-mi schimbe viața în bine mie și, mai ales, paradoxal, fetei mele, Ioana, pe care a reușit să o ajute să-și descopere pasiunea și talentul. Mulțumesc pentru tot, Cristina!”, a spus Cristian Boureanu pentru sursa menționată.