„Singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însăşi.” (F. D. Roosevelt)

Dacă îi întrebaţi pe cei din jurul dumneavoastră, nu foarte mulţi vor şti cine este autorul citatului de mai sus. Domnul Roosevelt, demult trecut la ceruri, avea un defect. Era politician, şi încă unul de prim rang: preşedinte al SUA.

Roosevelt şi-a început primul mandat în cea mai mare criză economică din istorie. Suficient de mare încât ţara lui şi multe altele să fie bântuite de puhoaie de şomeri în căutare nu de locuri de muncă, ci de castroane de supă cu care să-şi aline foamea. Câţiva ani mai târziu, acelaşi domn intră brusc în al Doilea Război Mondial şi e nevoit să înceapă treaba cum nu se poate mai „bine“, prin dezastrul de la Pearl Harbor.

„Ei şi?“, veţi fi întrebat la ­rându-vă, „ce-a făcut Rusvelt ăsta?“. A reuşit! Ciudat, nici măcar nu s-a plâns c-ar fi greu sau că alţii, mereu alţii, ar fi de vină sau i-ar pune piedici. A scos Statele Unite din criza economică pe lângă care cea de azi e o glumă, propunând ţării un „nou pact“ (New Deal). A făcut-o atât de bine, încât, într-o democraţie care nu permite mai mult de două mandate pentru preşedinte, el l-a obţinut pe al treilea, prin voinţă populară. În fine, a pus ţara pe picior de război şi a transformat seria de înfrângeri de la început într-o victorie numai bună de cules pentru cel care l-a urmat (Roosevelt ieşind tot brusc din luptă, răpus de boală).

Recesiunea prin care trecem astăzi nu are (şi nu cred că va avea) efecte comparabile ca magnitudine cu criza din anii ,30. Nu vom muri de foame, nici nu vom rămâne fără acoperiş deasupra capului. Dar este un fenomen serios, cu care mulţi dintre noi nu s-au confruntat în viaţa lor. Suntem într-o perioadă dificilă, în care ne e greu să ne adaptăm şi chiar mai greu să facem faţă fricii iraţionale şi instinctului de turmă. La fel de greu ne este să ieşim din rutină şi să găsim căi noi de a genera valoare prin munca şi prin afacerile noastre.

Evident că în astfel de circumstanţe ne-ar prinde bine să avem şi noi un domn Roosevelt, care să vină cu un „nou pact“. Ca mulţi alţii, nici eu nu cred că un astfel de om va apărea. Dar mai cred că acest pact poate să se nască spontan, printr-o masă critică de iniţiative individuale. Prin mai multă străduinţă, mai multă răbdare şi mai multă stăruinţă – toate cuvinte vechi, însă doar în aparenţă demodate. Prin ceea ce facem fiecare dintre noi, nu prin ceea ce fac un stat şi o clasă politică incompetente managerial şi complet lipsite de viziune nu doar acum, ci şi în vremuri de prosperitate. Şi mai cred că primul pas este ca astăzi să spunem cât mai multora cuvintele lui Roosevelt de mai sus: „Singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însăşi“.

Ştefan Liuţe este Strategy Director la Grapefruit