Majoritatea co­merci­anți­lor vede insolvența ca punctul terminus al afacerii – un moment în care societatea este asaltată de creditori, iar singura opțiune rămasă este falimentul/închiderea societății. Într-adevăr, în unele cazuri, insolvența este unul dintre simptomele unei afaceri neperformante, totuși, în multe situații, incapacitatea de plată este doar rezultatul unei conjuncturi nefavorabile cu care se poate întâlni orice comerciant, chiar și cei care au un business viabil (de exemplu, clienții nu-și achită datoriile la timp, sursele de finanțare devin indisponibile etc.).

Diferența dintre societățile în insolvență care rezistă pe piață și cele care dispar o face capacitatea managerilor de a identifica rapid resursele necesare unei redresări.

Soluțiile trebuie căutate în primul rând în sfera economicului și presupun întotdeauna schimbări profunde în modul de funcționare al societății; nu trebuie însă neglijate nici celelalte instrumente care pot facilita o revenire mai rapidă a societății aflate în dificultate.

Ce este  reorganizarea

Un asemenea exemplu de instrument complementar poate fi o reorganizare judiciară în cadrul procedurii insolvenței reglementate de Legea nr. 85/2006.
Astfel, orice societate insolventă poate solicita tribunalului în raza căruia își are sediul să fie pusă sub protecția legii insolvenței până la elaborarea și implementarea unui plan de reorganizare judiciară. Odată deschisă procedura insolvenței, societatea (debitorul) beneficiază de o serie de „privilegii“ legale temporare, menite să-i dea răgazul necesar pentru a-și pregăti un plan de reorganizare. Un exemplu în acest sens ar fi că, de la data deschiderii procedurii, are loc suspendarea de drept a oricărei acțiuni judiciare sau extrajudiciare de recuperare a creanțelor deținute împotriva debitorului. Astfel, cre­di­t­o­rii societății având creanțe anterioare datei deschiderii procedurii insolvenței vor fi obligați prin lege să își amâne realizarea pretențiilor împotriva debitorului și să își înregistreze creanțele la masa credală. Planul de reorganizare judiciară nu este altceva decât un plan de afaceri derulat, de regulă, pe un termen de maximum trei ani și care presupune diferite măsuri de restructurare (restructurare corporativă, lichidare parțială a activelor, infuzie de capital etc.) ce pot fi luate împreună sau separat.

Planul va trebui să cuprindă, în mod necesar, și un program de plată a creanțelor anterioare deschiderii procedurii insolvenței. Principalul său avantaj este că, potrivit legii, acesta poate să prevadă reducerea, eșalonarea sau chiar ștergerea completă a unora dintre datoriile societății.

Posibile dezavantaje

Așadar, pentru a putea fi adoptat, planul va trebui să treacă, printre altele, de o dublă majoritate (atât în cadrul fiecărei categorii, cât și raportat la numărul total de categorii).

În primul rând, dezavantajul de imagine poate fi semnificativ: procedura insolvenței asimilată îndeobște cu falimentul sau închiderea societății. Această percepție greşită poate avea consecințe nefaste: partenerii comerciali vor căuta să se expună cât mai puțin în relația cu debitorul, reducând livrările/comenzile, clienții vor fi re­ticenți să mai achiziționeze bunuri/servicii, ceea ce va afecta cifra de afaceri a societății în cauză.

În al doilea rând, desfășurarea procedurii insolvenței poate determina deteriorarea relațiilor cu partenerii comerciali care sunt nevoiți, de cele mai multe ori fără niciun preaviz, fie să-și vadă creanțele amânate, fie reduse, fie chiar stinse fără să și le mai poată recupera vreodată. Ideal ar fi (în special dacă se dorește o reorganizare prin continuarea activității) ca partenerii comerciali importanți cu care societatea colaborează pe termen lung (băncile, furnizorii de materii prime etc.) să fie avertizați în măsura posibilului de iminența deschiderii procedurii insolvenței sau poate chiar cooptați în strategia de redresare.
În al treilea rând, declanșarea procedurii insolvenței poate avea o serie de efecte nedorite pentru persoanele din managementul societății, în măsura în care acestea pot răspunde personal pentru datoriile societății, dacă intarea acesteia în incapacitate de plată a fost cauzată de acte frauduloase ale conducerii (de exemplu: abuzul de bunurile societare în interes propriu, ținerea unei contabilități neconforme cu realitatea, efectuarea de acte de comerț în interes propriu etc.). De aceea, înainte de a trece la o reorganizare judiciară, este util un audit economico-juridic al actelor încheiate de societate pentru a putea identifica eventualele riscuri.

Mihai Jelea este senior associate în cadrul Eversheds Lina & Guia