A fost un șoc pentru comandamentul suprem sovietic în frunte cu tovarășul Iosif Stalin și, în pur stil comunist, au fost căutați vinovații de dezastru. Istoricii roșii au găsit multe explicații pentru înfrângerile fără precedent în trecutul umanității. S-a dat vina pe efectivele insuficiente din raioanele de frontieră și pe dotarea precară cu armament modern a acestora. În plus, comandanții erau timorați de poliția politică, instituție care procedase la o masacrare a corpului de conducere în urma indicațiilor staliniste privind fidelitatea politică. S-a mai spus că Armata Roșie a fost luată și prin surprindere și n-a avut timp să aducă efective serioase spre graniță pentru a umple spărturile din dispozitiv și pentru a asigura concentrarea de noi unități pentru obținerea superiorității numerice.

Oare să fie corecte aceste interpretări sau au fost făcute pentru a ridica un zid din minciuni în jurul adevăratelor scopuri ale conducerii de la Kremlin? Niciodată un centru de putere nu adoră adevărul și preferă să țină masele în cea mai neagră dezinformare. Informații interesante pentru a desființa aceste teorii comuniste au fost oferite de militarul Hans Roth, participant la ostilități în cadrul Diviziei 299 infanterie. Acesta nu poate să fie acuzat că a scris jurnalul personal după încheierea conflictului și că astfel a denaturat calitatea informației. Ostașul a realizat tot felul de însemnări imediat după terminarea unor încleștări armate și n-a mai apucat să ajungă în sânul familiei. A pierit cândva și undeva pe Frontul de Est. Hans Roth descrie confruntările la care a luat parte în ziua de 23 iunie 1941 și aspectele surprinse provoacă uimire.

Armata Roșie nu era un organism militar învins după luptele din prima zi. Dimpotrivă. Trecea la atac cu mânie proletară. După cum era și normal, primele au intrat în acțiune bombardierele cu stele roșii și infanteria germană a trebuit să se adăpostească bine în teren. Ploaia de bombe n-a mai venit pentru că au apărut avioanele de vânătoare Me-109. Rapide și cu putere de foc, aparatele germane au ajuns în unghiurile moarte ale mitralierelor defensive și au fost nimicite nouă ținte aeriene.

Cerul a fost degajat și urma să înceapă confruntarea terestră. Comandamentul sovietic a aruncat în luptă o sută de tancuri, ceea ce a provocat un șoc infanteriștilor germani. Niciodată nu văzuseră atâtea blindate la un loc. Era și firesc din moment ce o întreagă divizie avea minimum 143 de exemplare din renumitele, chiar exagerat de popularizatele, Panzere. Masa de oțel în mișcare era periculoasă prin faptul că lansa proiectile de calibrele 45 și 76,2 mm, apărarea anticar având la dispoziție demodatele guri de foc de calibrul 37 mm. Apărătorii reușesc să scoată din acțiune numai patru mașini inamice și erau șanse ca dispozitivul de luptă german să fie străpuns.

Ar fi fost un dezastru adevărat, dar situația a fost salvată de sosirea avioanelor Junkers Ju-87 Stuka. Cum cerul era senin și lipsit de vânătorii inamici, bombardierele în picaj au început să atace țintele cu o precizie uimitoare. Exploziile și șuieratul sinistru al sirenelor de pe avioane arătau adevăratul chip al războiului mecanizat. Era un peisaj dantesc și nici tanchiștii sovietici din cutiile lor metalice nu puteau să scape de șocul psihologic al luptelor de nimicire. Mașinile nu iubesc oamenii și nu iau prizonieri. Lupta s-a încheiat cu retragerea tancurilor supraviețuitoare, dar peste 60 au rămas în flăcări pe câmpul unde s-a consumat o tragedie a războiului mondial.

Scurta însemnare a lui Hans Roth demonstrează că trupele sovietice n-au fost surprinse de asaltul german. O sută de tancuri nu pot fi aduse instantaneu la locul unei confruntări. Problema liderilor roșii consta în dereglarea dispozitivului planificat din timp și totul se făcea în Uniunea Sovietică planificat și centralizat. Pătrunderea germanilor a dus la nimicirea unor unități de infanterie care ar fi fost ideale pentru protejarea blindatelor. Ofensiva aeriană a dus la nimicirea multor escadrile pe aerodromurile amplasate suspect de aproape de frontieră și binomul tanc – avion n-a mai existat.

Bombardierele Stuka era enervant de lente în zbor orizontal și vulnerabile la orice atac aerian, dar deveneau extrem de ucigătoare prin atacurile în picaj. Nu s-a putut face apel nici la prea multă artilerie, instrucțiunile teoretice afirmând clar că nu trebuie să existe atac al blindatelor fără un tir serios al tunurilor. Comandanții sovietici au executat directivele superiorilor privind alungarea invadatorilor peste graniță, dar au fost crunt pedepsiți pentru că au încălcat legile și regulile războiului modern. Mulți au fost apoi executați din ordinul liderilor de la Moscova, dornici să-și acopere incompetența și ignoranța.

Armata Sovietică a fost foarte puternică la 22 iunie 1941, a avut rezerve din belșug și oameni antrenați, dar a fost dispusă greșit și a fost condamnată la înfrângere. Conducerea de la Moscova a dorit să execute o mare operațiune specială, ofensivă, dar Wehrmacht-ul a acționat mai repede și cu resurse uimitor de puține.