Deficitul de la bugetul de pensii a ajuns deja la peste patru miliarde de euro anual. Ce înseamnă asta? Că România se împrumută nu ca să investească în infrastructură, ci pentru a putea să plătească pensiile.
Iar, de parcă asta nu ar fi fost destul de grav, mai vin şi promisiunile politicienilor. Programul de guvernare al PSD prevede majorări succesive ale punctului de pensie, până la 1.775 de lei în 2020. Asta reprezintă o dublare a pensiilor în următorii trei ani şi jumătate. Că vorbim de non-sens economic, chiar nu mai contează! Pensiile sunt mici în România, nimic de zis, dar deja sunt cu mult mai mari decât ne permitem. Nu trebuie să fii laureat al premiului Nobel pentru economie ca să realizezi că, în ritmul acesta, peste 15-20 de ani nu vor mai exista pensii de stat.
Totul pleacă de la filosofia greşită a sistemului: salariaţii de astăzi plătesc pensiile generaţiilor trecute. Argumentul pensionarilor este corect: am muncit o viaţă întreagă, merit o pensie decentă! Deocamdată, cu greu, bani se găsesc. Peste 20 de ani, argumentul va rămâne valabil. Atunci însă, nimeni nu o să ne mai împrumute. Iar, între timp, şi pensiile private obligatorii vor fi naţionalizate, după modele patentate de vecini. Prin urmare, cei care astăzi plătesc contribuţii vor realiza că sunt fraierii societăţii – şi munciţi peste măsură, şi cu banii luaţi! Iar, ca să realizăm proporţiile fenomenului, este suficient să ne uităm la pensiile speciale de astăzi.
Pensionarii de lux ai României câştigă şi de zece ori mai mult decât un pensionar obişnuit. Vorbim despre oameni care ies la pensie la 50 de ani sau, în unele cazuri, chiar la 45 de ani! Adică la o vârstă la care un om normal mai are o viaţă întreagă de muncă, sute de mii de norocoşi primesc pensii uriaşe. Iar aici nu este cazul să mai vorbim despre revoluţionarii din decembrie 1989, la care nici măcar nu a existat o vârstă minimă. Pentru a vedea cât de strâmb este sistemul românesc ajunge să urmărim câteva cifre: în 2013 erau 10.187 de revoluţionari care încasau în medie 1.525 lei pe lună. Acum, în 2017, avem 12.978 beneficiari, cu o indemnizaţie lunară de 1.812 lei. Dacă ne gândim că au trecut aproape trei decenii de la Revoluţie, nu ne rămâne decât să ne mirăm cum de apar noi revoluţionari cu merite deosebite.Trebuie să fim serioşi: niciun stat din Europa nu-şi mai permite luxul să împartă bani cu nemiluita. Am văzut ce s-a întâmplat cu Grecia, care inventase pensii speciale pentru orice. Dacă vom continua în acest ritm, o să ajungem, în scurt timp, mult mai rău. Iar pe noi nu o să ne salveze nimeni!