Nu ştiu dacă aţi observat, dar atunci când angajăm pe cineva, fie el manager, fie bonă la copil, suntem foarte atenţi la o multitudine de criterii: competenţă, disponibilitate la solicitări noi, posibilitatea de a evolua, receptivitate la nou, şi, mai presus de toate, suntem atenţi la moralitate. Uneori reuşim, alteori dăm greş, dar niciodată nu ezităm să îi înlocuim imediat ce ne dezamăgesc şi să reluăm căutarea cu şi mai multe criterii şi mai multă îndârjire, în
Nu ştiu dacă aţi observat, dar atunci când angajăm pe cineva, fie el manager, fie bonă la copil, suntem foarte atenţi la o multitudine de criterii: competenţă, disponibilitate la solicitări noi, posibilitatea de a evolua, receptivitate la nou, şi, mai presus de toate, suntem atenţi la moralitate. Uneori reuşim, alteori dăm greş, dar niciodată nu ezităm să îi înlocuim imediat ce ne dezamăgesc şi să reluăm căutarea cu şi mai multe criterii şi mai multă îndârjire, în căutarea perfecţiunii. Cu toate acestea, atunci când este vorba să îi alegem pe cei care urmează să ne conducă viaţa sau să ne hotărască destinele în parlament, suntem foarte relaxaţi. Dintr-o dată, nu ne mai interesează dacă sunt competenţi să conducă ministere sau dacă s-au făcut vreodată, în viaţa lor, ascultaţi de măcar două-trei persoane. Dacă ştiu măcar despre ce e vorba în sectorul pe care urmează să-l reformeze sau dacă au avut vreodată tangenţă cu vreun domeniu pe care vor să-l legifereze. Nu mai vorbesc cum reacţionăm în situaţii în care e vorba de vreo încălcare de etică sau chiar despre lucruri mai grave. Comentăm puţin cu colegii de serviciu şi poate cu familia, dar până la alegerile următoare uităm sau, şi mai rău, le găsim şi scuze.
De ce această dualitate a standardelor? De ce, când ne ascundem în mulţimea de votanţi nu ne mai pasă? Asta dacă cumva ne-a păsat măcar atât cât să votăm? Cineva mi-a explicat că legile sunt croite de aşa natură încât şi dacă am dori să ne implicăm mai mult nu am putea. Dar legile cine le-a făcut? Nu cumva acelaşi mecanism ne-a condus în acest punct? Cred că ar trebui să ne preocupe mai mult găsirea unui mecanism prin care să creştem responsabilitatea celor votaţi faţă de noi, cei care îi votăm. Altfel, criza aceasta cronică de încredere în care ne aflăm astăzi se va perpetua cu rezultate şi mai tragice. Revenind la criza care ne afectează atât de mult pe toţi, cred că marea problemă a măsurilor anunţate de Guvern este lipsa de credibilitate în ceea ce priveşte aplicarea acestor măsuri, nu atât logica lor (poate cu excepţia celor care privesc pensionarii şi care sunt de-a dreptul inumane). Programe similare sau chiar mai dure au fost aplicate şi în sectorul privat, dar acolo au fost acceptate pentru că au fost hotărâte în general după analize îndelungate făcute de oameni cu o competenţă şi o moralitate recunoscute de cei din jur. Dacă guvernanţii ar aplica în actul de guvernare mai multe din experinţele reuşite din sectorul privat, probabil că am reuşi să facem lucrurile mai bine şi reformele ar fi mai bine argumentate şi mai suportabile.
Cristian Nacu, partener, Enterprise Investors