Am scris in paginile acestei reviste, de nenumarate ori, despre probleme fiscale ce se cer a fi rezolvate, despre reforma si despre cota unica, cota care, de fapt, nu este prea unica, si despre altele asemenea, criticand, de cele mai multe ori, guvernantii pentru ce fac sau ce nu fac.


Acum, simt nevoia sa ma exprim in legatura cu comportamentul lipsit de responsabilitate al unei parti importante a intelectualilor romani. si aici ma refer la scriitori, artisti, profesori si, nu in ultimul rand, la reprezentantii presei, care nu s-au sfiit sa calce in picioare initiativa ministrului Nicolaescu de a elimina o exceptie de la regula. Adica, de a le elimina privilegiul de a nu contribui la sistemul asigurarilor de sanatate decat pentru o foarte mica parte din veniturile pe care le obtin.
Dar despre ce este vorba: in acest moment, legea prevede o contributie de 6,5% din venituri pentru asigurarile de sanatate. Intra in sfera de impunere salariile, veniturile din activitati independente (persoane fizice autorizate, profesiuni liberale), indemnizatiile de somaj, veniturile agricultorilor.


Miza este insa mult mai mare decat cele 6,5%. Acesti oameni nu platesc nici contributia la fondul de pensii, nici somaj si nici macar cota unica nu o platesc intreaga. Spre deosebire de majoritatea romanilor, pentru care deducerile au fost eliminate odata cu introducerea impozitului de 16%, cei care obtin venituri din drepturi de autor beneficiaza de o deducere pausala de 40%, iar acest lucru face ca impozitul pe venit sa fie, practic, doar de 9,6%.

Era deci absolut normal sa asistam la o monstruoasa coalitie creata ad-hoc pentru conservarea privilegiilor. A fost o reactie de-a dreptul colerica, lipsita de un discurs constructiv, care sa analizeze care este de fapt problema fundamentala a sistemelor de contributii sociale.


Ce mai conteaza principiul echitatii fiscale? Doua persoane care castiga aceeasi suma, au aceeasi situatie sociala ar trebui sa suporte aceeasi sarcina fiscala, dar, evident, principiile sanatoase nu au ce cauta la noi. La noi, marfa cea mai cautata sunt privilegiile.

Romania are o problema serioasa si anume lipsa unei viziuni pe termen lung, care sa asigure dezvoltarea armonioasa a economiei si societatii. Iar cei care incearca ceva sunt, in mod inevitabil, blocati de privilegiati.

Privilegiile sunt un cancer care mananca adanc din bunastarea romanilor. Inainte de 2005, guvernul social-democrat (adica de stanga) supraimpozita munca pentru ca din veniturile astfel obtinute sa poata permite celor care castigau sume cu adevarat importante din dividende, vanzari de actiuni sau tranzactii imobiliare sa plateasca impozite derizorii sau chiar nici un fel de impozit. Supra-impozitarea muncii a generat munca la negru si, in plus, a incetinit crearea unei reale clase medii in Romania.

In plus, au existat tot felul de facilitati despre care s-a spus ca sunt menite sa atraga investitii. In realitate, facilitatile au adus beneficii unui numar restrans de privilegiati, iar daca comparam nivelul investitiilor in Romania cu cel din Ungaria sau Polonia, intelegem ca toate aceste facilitati nu si-au atins scopul. Sau poate si l-au atins, dar scopul declarat nu era acelasi cu cel real. Iar discutia despre privilegii poate continua la nesfarsit: scutiri de penalitati, iertari de datorii, microintreprinderi etc.

Privilegiile sunt un cancer, iar organismul nu se vindeca decat daca acesta este extirpat, iar restul organismului, supus unui tratament corect. Daca insa doar se elimina cancerul si nu se face nimic cu restul organismului, cancerul va aparea in alta parte a acestuia.

De aceea, eu unul cred ca problema trebuie privita in ansamblul ei. Intregul sistem al contributiilor sociale este asezat pe o baza gresita. In acest moment, contributiile la sistemele publice de asigurari (de pensii, de sanatate, somaj etc.) sunt calculate la fel ca si impozitele, ca un procentaj din venit. Se uita insa ca, de fapt, acestea nu sunt impozite, sunt plati pentru servicii. Toti beneficiem de aceleasi servicii, mai mult sau mai putin proaste, deci nu este deloc rezonabil ca aceste contributii sa fie legate strict de venit, trebuie sa existe o limita. Iar daca limita va fi rezonabila, cresterea gradului de conformare voluntara va duce in mod sigur la cresterea veniturilor sistemelor publice de asigurari, prin cresterea numarului de contribuabili.


O astfel de abordare, combinata cu introducerea reala a cotei unice, va crea premisele vindecarii societatii in care traim. Altfel, nu avem nici o sansa si vom fi mereu la coada Europei!

“Privilegiile sunt un cancer, iar organismul nu se vindeca decat daca acesta este extirpat, iar restul organismului supus unui tratament corect.”