E greu să găsești doar un singur aspect interesant al bizarei Convenții Naționale Republicane de săptămâna trecută. Însă congresmanul de Florida Matt Gaetz a reușit să rezume într-o singură frază înfiorătoare esența politicii de dreapta de azi.
Joe Biden, a explicat Gaetz, „va goli închisorile, te va sechestra în casă și va invita MS-13 [o bandă criminală violentă – n.trad.] să-ți fie vecini. Iar poliția, rămasă fără buget, nu va fi pe drum”, este scris pe theguardian.com
Singurul lucru bun la aceste alegeri grotești din SUA – și lucrurile nu vor deveni decât și mai urâte – este că incitarea la panică e complet evidentă. Nu e vorba de „a face America măreață din nou” din nou, și nici de suferința omului de rând. E vorba de ordine. Pericolele la adresa ordinii sunt mereu prezente, și mereu ținute la respect, dar numai la limită, de către lideri conservatori care luptă temerar contra cataclismului iminent. Strategia aceasta autoritar-populistă e bazată în esență pe o ficțiune: falsa neputință a politicienilor – și a alegătorilor care-i votează și care-i controlează.
Absurdități scandaloase
Cei slabi și marginalizați și mai cu seamă fragilele lor mișcări pentru egalitate rasială și economică sunt prezentate drept o forță de temut, influentă și puternic fortificată pe poziții – un regim din umbră care se va transforma în tiranie imediat ce democrații vor fi aleși.
În Regatul Unit privim acest film de groază politic american din spatele degetelor răsfirate, cu fascinația năucă a unei țări aflate departe de acea nebunie. Dar și noi tot acolo suntem. Dreapta britanică urmează acum același manual. Abordarea este la fel de bine calculată, doar prezentarea este un pic mai puțin grosolană și, în consecință, mai dificil de contestat.
Aici incitarea la panică e în general ceva mai rafinată. În locul unor absurdități scandaloase precum golirea închisorilor și bandele de imigranți criminali avem amenințările subtile și subversive la adresa valorilor britanice. Să luăm exemplul celui mai nou atac la adresa mândriei noastre naționale: articole de presă cu surse dubioase conform cărora [cântecele patriotice] „Rule, Britannia!” și „Land of Hope and Glory” ar putea fi excluse din emisiunea „Black Lives Matter Proms” [ghilimelele aparțin autorului; emisiunea respectivă de muzică clasică se numește „The Proms” – n.trad.] de la BBC.
În mare măsură ca și complotul secret al lui Biden pentru eliberarea criminalilor, scandalul legat de The Proms nu are o bază reală: nimeni nu a cerut excluderea acelor cântece. Anul acesta va fi doar o versiune orchestrală online din cauza pandemiei și nu va exista publicul care cântă alături de muzicieni. Versiunea vocală „este pe deplin de așteptat să revină la anul”.
Această poveste dubioasă nu a fost inventată de o rețea de propagandă de tip Fox News: a apărut în Sunday Times și Times și a fost preluată ulterior de toate ziarele. Dar nu a fost o eroare nevinovată: e rezultatul dorinței de a exagera pericolul la adresa „culturii noastre” din partea unor vandali necunoscuți porniți să o distrugă.
Odată ce știrea a apărut, întreaga presă britanică a preluat-o. Până și BBC m-a sunat să mă invite la o dezbatere despre „importanța tradițiilor noastre” – amplificând astfel temerile și amenințările, deși pe propriul lui site a apărut un articol care arată că decizia e legată de pandemie și nu are nimic de-a face cu subminarea tradiției.
Aceste născociri nu sunt deloc ceva nou. Acum doi ani Daily Telegraph și-a înspăimântat cititorii cu un articol de prima pagină care pretindea că Universitatea Cambridge fusese „forțată să renunțe la scriitorii albi” de către o singură studentă neagră – și cum și fotografia ei a apărut pe prima pagină, a avut parte de insulte și hărțuiri chiar și după ce ziarul și-a retractat articolul. Dar în privința falsului scandal The Proms e ceva nou și semnificativ. Este o fabricație evidentă, un truc de magician leneș care nu-și mai bate capul cu subtilități fiindcă știe cât de mult își dorește audiența să creadă într-o iluzie.
N-a trecut mult și povestea a primit ștampila aprobatoare a adevărului de la premier – care chipurile ar fi sfidat prudența propriilor consilieri pentru a lua atitudine contra periculoasei „moliciuni” ce ne bântuie țara. Până la finalul săptămânii unele segmente de public fuseseră deja ațâțate până la înverșunare, după cum reiese și din câteva sondaje „utile” care l-au întrebat ce părere are despre capitularea lașă a BBC-ului în fața fundamentalismului progresist. În topurile muzicale „Land of Hope and Glory” a efectuat un salt, ca o palmă dată cenzorilor virtuali.
Motivul pentru care asemenea povești inventate îi preocupă pe jurnaliști, politicieni și oameni de rând este acela că hărțuielile războiului cultural nu mai sunt o fațetă secundară a vieții noastre politice – sunt acum viața noastră politică. Ele sunt tactica de îmbunătățire a perspectivelor electorale ale dreptei; nu prin programe politice și promisiuni privind o viață mai bună, ci prin alimentarea unui sentiment de pericol, a unei fantezii cum că un lucru profund pur și britanic este constant în pragul extincției.
Ceea ce înțeleg cei mai de succes politicieni ai noștri este apetitul insațiabil al publicului pentru aceste minciuni, dorința lui ca ele să fie adevărate – ca Marea Britanie să fie o domniță în pericol având nevoie să fie salvată, nu o țară șubrezită și sărăcită de proasta guvernare a clasei ei conducătoare.
În ciuda acestui apetit evident și a tuturor motivelor care duc la născocirea și crezarea dată minciunilor, noi suntem jalnici când vine vorba să ne apărăm de ele. Fie le acceptăm premisa și începem să dezbatem avantajele și dezavantajele eliminării versurilor, fie gândim că e mai inteligent să ne ridicăm deasupra nivelului lor și să nu-i oferim dreptei războiul cultural pe care și-l dorește.
Oricum am proceda, cădem în capcana promovării poveștilor false ale războiului cultural, fie implicându-ne în dezbaterea lor, fie permițându-le să se dezvolte necontestate întrucât există probleme politice reale de soluționat. Aceasta e politica reală, serioasă. Înseamnă câștigarea alegerilor. Ea alimentează o mentalitate de asediat care poate fi ușor convertită, cum a făcut Gaetz, cu teama că ceilalți vor pune mâna pe putere și vor impune un regim anarhic care va vandaliza istoria, va deschide granițele și-i va adopta pe bătăușii și vandalii mișcării Black Lives Matter.
Principala problemă cu care se vor confrunta toate forțele progresiste în următorii câțiva ani nu va fi să convingă electoratul de mitomania ori incompetența Partidului Conservator, ci să expună vastul complex de minciuni care îi sunt servite zi de zi, cât și pe cei care i le servesc. Putem face asta sau putem să continuăm să ne poticnim, din credulitate ori lașitate, în capcanele războiului cultural care pavează calea către următoarea victorie electorală a dreptei.