Auzim deseori declaraţii indignate despre speculatorii din pieţe, care cumpără toată marfa de la ţărani şi o vând ei mai departe, despre cei care cumpără case sau terenuri şi le revând mai scump, despre cei care speculează la bursa sau despre fondurile speculative din cauza cărora se întăreşte leul şi face viaţa grea exportatorilor. Tonul acestor declaraţii este aproape mereu acelaşi: un fel de hoţi care sug sângele celor care muncesc cinstit şi pe care, din păcate, l
Auzim deseori declaraţii indignate despre speculatorii din pieţe, care cumpără toată marfa de la ţărani şi o vând ei mai departe, despre cei care cumpără case sau terenuri şi le revând mai scump, despre cei care speculează la bursa sau despre fondurile speculative din cauza cărora se întăreşte leul şi face viaţa grea exportatorilor. Tonul acestor declaraţii este aproape mereu acelaşi: un fel de hoţi care sug sângele celor care muncesc cinstit şi pe care, din păcate, legea nu-i pedepseşte aşa cum se întâmpla pe vremea lui Ceauşescu. Astfel de comentarii se aud cu putere încă, la 17 ani de la căderea comunismului. Dar de ce apar şi ce sunt speculatorii?
Oriunde în lume şi cât timp vor exista oameni, acolo unde este o piaţă liberă, vor exista speculatori. De ce avem nevoie de pieţe care să funcţioneze liber, pe baza cererii şi a ofertei? Toată istoria a arătat că economia aduce prosperitate doar dacă funcţionează pe baza pieţei libere. Iar dacă piaţa este liberă, apar, inevitabil, speculatorii.
Ce fac ei? Reglează preţurile asumându-şi riscurile. Sau semnalează că undeva piaţa a luat-o razna. Ce se întâmplă dacă preţul cartofilor la Bucureşti este dublu decât la Braşov? Apare un întreprinzător (speculator) care va cumpăra de la Braşov pentru a vinde la Bucureşti. Rezultatul: producătorul este mulţumit că şi-a vândut marfa, consumatorul din Capitală că are o ofertă mai mare şi că există posibilitatea scăderii preţului. Dar speculatorul riscă să nu fi apreciat corect sau să fi făcut altul înaintea lui această mişcare. Şi atunci pierde bani. Schematic, aşa funcţionează speculaţia: analizezi piaţa, încerci să anticipezi ce se va întâmpla şi investeşti. Orice apreciere greşită înseamnă imediat bani pierduţi. E adevărat, speculatorul nu este un producător. Dar el preia riscurile producătorului atunci când îi cumpără marfa.
Aşadar, speculatorii sunt exponenţii oricărei pieţe libere. Însă, piaţa liberă nu este iubită de toţi: ea înseamnă concurenţă, eficienţă, talent, spirit antreprenorial. Nicăieri şi niciodată piaţa liberă nu a fost iubită de toţi. Cei care condamnă speculatorii sunt, de fapt, împotriva pieţei libere. Piaţa oferă cea mai eficientă alocare a resurselor (cu ajutorul speculatorilor), dar nu şi justiţie socială. Aici intervine statul, care trebuie să aibă grijă ca pieţele să funcţioneze liber, să încaseze mai mulţi bani la buget şi apoi să-i redistribuie în favoarea celor neputincioşi, dar fără a afecta libertatea pieţelor. Speculatorii sunt ca acea specie de peşti care trăieşte doar în ape curate sau care purifică apele în care trăiesc. Nefericirea celor pe care piaţa îi respinge nu e cauzată de speculatori, ci de faptul că ei nu înţeleg piaţa. Şi piaţa sancţionează imediat.