Anunţul ministrului mediului cu privire la amânarea scandaloasei taxe auto în noua formulă m-a făcut mai degrabă să-mi aduc aminte de „suta“ promisă de Ceauşescu demonstranţilor decât să mă gândesc că politicienii noştri încep să gândească cu privire la întoarcerea la normalitate şi bun-simţ.
Sunt deja mai mult de cinci ani de când acest mutant bântuie meleagurile şi buzunarele noastre, timp în care cel mai mare succes a fost invadarea şoselelor patriei de tot felul de rable înmatriculate la mai isteţii noştri vecini de la sud. Mai mult, deşi se vedea din avion că taxa de primă înmatriculare şi mai apoi cea de poluare încalcă obligaţiile pe care ni le-am asumat prin Tratatul de Aderare la UE, a fost nevoie de ameninţări şi mai apoi de o decizie a Curţii Europene de Justiţie pentru ca politicienii noştri să înţeleagă că nu se poate continua pe calea pornită de ei. Numai că în loc să se gândească la o soluţie care chiar să funcţioneze şi să trimită mutantul în istorie, ai noştri politicieni s-au gândit cum să facă să îl ţină în viaţă, dar să nu mai încalce legislaţia europeană. Motiv pentru care s-au gândit să oblige la plata taxei şi pe cei care şi-au înmatriculat maşinile înainte de 2007!
Politicienii nostri nu ţin însă seama de un alt aspect al problemei. Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă în 2007 odată cu dispariţia accizelor, taxelor vamale şi a interdicţiei de a înmatricula maşini mai vechi de opt ani. Pentru toate maşinile înmatriculate înainte de 2007 s-au plătit fie accize, fie taxe vamale, fie amândouă (şi nu erau mici deloc!). Iar acum, stimabilii noştri politicieni vor să mai ia o taxă. Eu, unul, mă întreb care este probabilitatea ca o astfel de taxa să fie achitată? Nu foarte mare, dimpotrivă. Deoarece taxa de primă înmatriculare va fi în cele mai multe cazuri superioară valorii de piaţă a maşinii, se va repeta situaţia maşinilor „bulgăreşti“. Oamenii nu vor mai vinde maşinile, ci le vor transfera unii altora pe bază de contracte de comodat, procuri sau cine ştie ce alte soluţii se vor mai găsi. Acest lucru va crea alte probleme, în special în ceea ce priveşte asigurările sau plata amenzilor.
Oare este chiar atât de greu să se găsească o soluţie stabilă, care să fie şi în interesul naţional? Care este, de fapt, scopul declarat al acestei taxe? Să ne aducem aminte, toţi promotorii ei spun că prin taxa de primă înmatriculare se urmăreşte de fapt să nu se permită introducerea în România a rablelor cumpărate din Vest. Trecem peste faptul că scopul a fost uşor dejucat cu ajutorul legislaţiei bulgăreşti şi ne întrebăm dacă nu cumva interesul naţional este să avem un parc auto cât mai nou, adică să scăpăm, încet, încet, de rablele poluante de pe şosele. De fapt, problema nu este numai poluarea, problema este şi siguranța circulaţiei. Aşa cum am scris şi în recent lansata carte a mea, „Despre fiscalitate şi competitivitate“, nu a făcut nimeni o situaţie din care să rezulte cam care este impactul asupra numărului de morţi sau răniţi grav pe şoselele patriei ca urmare a faptului că maşinile implicate în accidente au fost pur şi simplu prea vechi ca să îşi protejeze ocupanţii. Nu ştim nici care sunt costurile cu medicina de urgenţă generate de astfel de nenorociri.
Soluţii există, numai că trebuie puţină bunăvoinţă şi dialog. Eu, unul, consider că o soluţie poate fi ajustarea modului de calcul al impozitului anual pentru a include şi o componentă de vechime, elemente de siguranţă ale maşinii sau grad de poluare. O taxă anuală suficient de mare ca să nu încurajeze păstrarea la nesfârşit a maşinilor, dar nici într-atât de mare încât să ducă la situaţii absurde, ar fi mult mai eficientă decât actuala taxă de poluare care este, de fapt, o taxă de primă înmatriculare.
GABRIEL BIRIȘ, avocat, cofondator al casei de avocatură Biriş Goran