Am o dilemă în ultimii ani şi aş vrea să cred că nu e ceva strict legat de înaintarea în vârstă. Mă trezesc comentând în gând sau cu voce tare că ceva e în neregulă cu tinerii din ziua de astăzi, în general, şi mergând mai adânc în jobul şi pâinea mea de toate zilele, cu talentele din advertising. Când spun talente, nu vă gândiţi la acele însuşiri şi abilităţi native, pe care doar unii dintre muritori le au în domenii artistice. Pentru mine, „talentul“ e o denumire generică pentru cei care lucrează în publicitate.

Mă uit în jur şi lucrurile nu mai sunt cum erau „pe vremea mea“, în anii ‘90, sau chiar la începutul mileniului. Ceva s-a schimbat fundamental.  Am vorbit cu sociologi, cu psihoterapeuţi, cu antreprenori, cadre didactice, părinţi, însă n-am obţinut un răspuns care să mă mulţumească, ci frânturi de gânduri şi păreri. Şi, din nefericire, confirmări că aceasta este realitatea.

Uitaţi ce cred eu. Generaţia mea a crescut într-un mediu în care nimeni nu ne spunea că suntem buni, că merităm orice şi totul, că posibilităţile noastre sunt nelimitate şi, dacă ne dorim, pământul ne e la picioare. Laudele erau rare, iar noţiunea de „opţiune“ ne era cvasi necunoscută. Şansele (în termenii de azi, oportunităţi) erau rare. Trăgeam din răsputeri pentru fiecare astfel de „noroc“ care ni se ivea în cale, fiindcă ar fi putut fi singurul. Informaţia era la rândul ei limitată, şi absorbeam absolut orice precum bureţii.

Nu ştiam să cerem, pentru că fusesem învăţaţi că nu e de unde şi dacă vroiam ceva, atunci aveam de tras să ne câştigăm pâinea şi respectul profesional. Prin urmare, apreciam orice primeam în dar, pentru că nu era „for granted“. Or, lumea în care cresc tinerii azi este altfel. Sunt bombardaţi cu informaţii tot timpul şi din toate direcţiile şi e la latitudinea lor dacă vor sau nu know-how şi cât de mult.

Creşterea economică generează zeci şi sute de oportunităţi pentru care nu au nevoie să depună vreun efort special. Aud tot mai multe voci în jur care prevestesc o criză determinată de lipsa de pregătire şi de determinare, de superficialitatea şi chiar iresponsabitatea tinerilor care intră pe piaţa forţei de muncă.

Pe „vremea mea“, trăiam după regula „work hard, then play hard“. Prima parte a dispărut. Acum este „play hard, then keep playing hard“. Sistemul de valori s-a răsturnat şi nu mai există egalitatea între ce se dă şi ce se primeşte.

Nu trebuie să dai ca să meriţi să primeşti ceva în schimb. Pentru că tu meriţi oricum. Asa văd eu, cu scuzele de rigoare adresate tuturor celor care nu sunt aşa. Ce părere aveţi, mă înşel doar pentru că am înaintat în vârstă?

Ioana Iordache este CEO al Leo Burnett Grup