Despre vaccinarea obligatorie în cazul bolilor cu acțiune fulgerătoare

Vaccin Pfizer

Sursa foto: INQUAM Photos, George Călin

Se discută mult astăzi în societatea românească despre măsura inoculării în masă a populației cu serurile împotriva coronavirusului cu origini asiatice și există un puternic curent contrar realităților medicale.

Se susține că vaccinul este periculos, că nu este suficient testat, că poate să genereze alte probleme de sănătate, că pe acolo vrea oculta mondială să introducă cipuri pentru controlarea creierului și chiar că duhurile necurate sălășluiesc în flacoanele frumos etichetate. Alți adepți ce urăsc măsurile statului român susțin că se încalcă drepturile omului, Constituția României, principii de drept etc.

Se afirmă sus și tare că trebuie să fie o vaccinare făcută din proprie voință. Bieții adepți nu știu cu ce pericol se joacă sau vor cu orice preț să se afirme prin apariții în presa dornică de scandal și de audiență. Lumea microbilor de tot felul înseamnă un imens laborator în care se secretă cele mai puternice toxine naturale și omul nu este pregătit să facă față arsenalului chimic. Singura soluție universală rămâne vaccinul în timp de pandemie. Această metodă a dat rezultate strălucite în trecut și o să mai dea.

 Să luăm un exemplu din istorie. Anul 1916. România este ocupată de armata germană după o campanie militară prost organizată de autorități. Haosul generat de invadator a dus la ruperea unor mecanisme de control și bolile au început să se răspândească.

A intrat în legendă tifosul exantematic, maladie ce avea drept vector păduchele, dar un pericol și mai mare a îngrozit chiar și forța de ocupație. Celebrul scriitor Constantin Bacalbașa a povestit că a apărut pojarul ce prezenta cumplitele bube negre și care a răpus inclusiv un medic reputat de la Spitalul Brâncovenesc. Apăruse ca de nicăieri variola, o boală ce părea controlată de omenire. Nu era de glumă, epidemiile din trecut fiind devastatoare.

Ocupantul german a intervenit imediat și s-a trecut la vaccinarea obligatorie a populației, ceea ce a dus la limitarea proporțiilor focarului. A fost o măsură luată la timp și benefică. Totuși, virusul variolic avea o experiență istorică în asaltarea comunităților umane și nu s-a dat ușor învins, mai ales că în România nu exista încă un sistem sanitar pus la punct după catastrofa denumită Primul Război Mondial. A fost posibil să mai apară victime și statisticile consemnează dispariția a 5.134 de cetățeni români în anul 1919. Consolidarea statului român în perioada interbelică a dus la eliminarea virusului asasin prin efortul conjugat al administrației și al medicilor.  

Orice dezbatere prelungită pe fondul existenței unei populații ce nu găsea alimente ar fi generat o catastrofă. Vaccinarea obligatorie trebuie să fie aplicată cu energie atunci când germenii pornesc un război mondial împotriva speciei umane.