Legile proprietăţii, adoptate în 2005, au părut să fie o idee bună. După doi ani, s-a dovedit că „practica“ ne omoară. Multe dintre revendicările „grele“ n-au primit nici acum soluţionare.
Luni, 1 octombrie. Prima zi în care se pot depune cereri la Fondul Proprietatea pentru a primi bani, în loc de acţiuni. La prânz, în faţa sediului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor aveai impresia că s-a organizat un miting spontan de protest. Zeci de pensionari încercau să forţeze poarta. Ba chiar veniseră şi trei jandarmi care blocau lanţul de oameni şi încercau să păstreze ordinea. Căldura şi îngrămădeala au fost ingredientele care aveau să alimenteze mici conflicte: „Nu mă mai împingeţi, că nu mai am loc“, avertiza strident o bătrână care se dezechilibrase şi era să cadă cu tot cu gardul montat de jandarmi“. „De ce intră, dom’le, ăla care are bon cu 110. Că eu am 37“, se plângea un domn de vreo 70 de ani, care se îmbrăcase în cele mai bune straie – un costum bleumarin decolorat de vreme şi venise tocmai din Cluj să primească despăgubiri pentru imobilele naţionalizate de comunişti. Omul era simbolul clasic al intelectualului care şi-a păstrat demnitatea şi aerul de gentilom în ciuda mizeriilor îndurate pe vremea comunismului. Şi care acum este pus pe drumuri şi stă ore în şir în soare, la cozi, pentru că aşa înţelege statul român să îndrepte greşelile făcute de fostul regim. Majoritatea celor de la coadă erau oameni care trăiau dintr-o pensie de câteva milioane de lei vechi. Dar ar fi trebuit să primească zeci de mii de euro în schimbul caselor naţionalizate.
În prima zi, s-au depus circa 110 dosare, iar până joi – 630. Oamenii aşezaţi la coadă spuneau că au dreptul la sume relativ mici – de circa 50.000 de euro.
Primii să prindă rând la despăgubiri
„Am de primit despăgubiri pentru o casă şi două mii de metri pătraţi în Bârlad. Au demolat-o comuniştii şi acum sunt blocuri acolo“, spune Gâlea Mihai, care a trebuit să plece cu noaptea în cap din Moldova la Bucureşti pentru a prinde un loc cât mai în faţă. Omul aştepta deja de trei ore în faţa porţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Alt bărbat, trecut de prima tinereţe, era foarte informat cu privire la legislaţia şi etapele birocratice ce mai sunt de urmat până să poată fi valorificate despăgubirile în acţiuni la Fondul Proprietatea. „Vreau numerar, dom’le, că de bani pot fi siguri că sunt ai mei. Cu acţiunile astea, nu vedeţi că nu se face nimic de doi ani. Din câte am înţeles, nu le pot vinde până nu le listează la bursă, şi mereu anunţă că va fi peste câteva luni. Am venit de azi, din prima zi, pentru că am înţeles că-s puţini bani pentru despăgubiri şi vreau să fiu sigur că mi-au primit dosarul“, spune bărbatul care are de primit 170.000 de lei noi pentru o casă şi un teren din comuna Corneţu şi va opta pentru numerar.
Serviţi prin gard
Pentru ca funcţionarii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor să poată primi şi analiza în linişte dosarele pentru despăgubiri s-a optat pentru ţinerea la poartă a solicitanţilor. S-au creat două liste de aşteptare: una pentru informaţii şi una pentru depunerea dosarelor. Pe fiecare listă figurau cam 100 de oameni, care erau chemaţi, zece câte zece, în interiorul clădirii, din jumătate în jumătate de oră. Niciunul dintre aceştia nu făcea parte din categoria moştenitorilor marilor moşieri şi marilor industriaşi care au dreptul la milioane de euro. Mare parte dintre aceştia n-au terminat, după 18 ani, cu procesele.
La mâna funcţionarilor din primării
Multe dintre cererile de despăgubiri sunt nesoluţionate la 16 ani de la apariţia primelor legi din domeniu. Păgubiţii se lovesc de aceeaşi problemă: lacunele legislative care fac loc abuzilor.
În registrele primăriilor se află cereri de retrocedare cărora nu li s-a dat niciun răspuns, deşi au trecut ani de zile de la depunerea lor. Prinţesa Brianna Caragea povesteşte că a avut de aşteptat aproape doi ani: „Am depus notificarea în noiembrie 2005. Răspunsul l-am primit abia în mai sau iunie 2007“. Legea prevede că răspunsurile la notificări trebuie formulate în 60 de zile, însă acest termen este respectat în prea puţine cazuri şi pentru că sancţiunile pe care le riscă primăriile nu sunt mari –amenda este de maximum 30.000 de lei noi. „Când e vorba de terenuri de milioane de euro, o amendă de 2.000 de lei noi nu valorează nimic“, spune avocata Ioana Sfârâială, care reprezintă interesele Brătienilor.
Familia Brătianu a aşteptat ani de zile pentru a primi răspuns la o notificare pentru terenul pe care s-a construit fabrica de autobuze Rocar din Bucureşti. A primit răspunsul, negativ, în decembrie 2004, la scurt timp după ce fabrica a fost privatizată – cu teren cu tot, deşi tranzacţionarea terenurilor în litigiu nu este legală.
Există varianta să ceri instanţei să-ţi recunoască dreptul de proprietate, însă, cum legile prevăd că doar primăriile, AVAS şi Ministerul de Finanţe pot face acest lucru, unele tribunale refuză să se pronunţe, spune avocata Sfârâială.
„Curtea de Casaţie a dat o decizie potrivit căreia, dacă nu s-a răspuns la o notificare, poţi merge în instanţă, dar nu se respectă întotdeauna“, spune Ioana Sfârâială. De exemplu, Brianna Caradja se judecă acum cu primăria Ariceşti pentru a primi un răspuns scris că nu i se va retroceda conacul, pentru ca apoi să poată porni un nou proces.
De problemele generate de lacunele legislative nu sunt scutiţi nici cei care au primit deja un titlu de despăgubire în echivalent. Potrivit unei ordonanţe adoptate în vară, foştii proprietari cărora nu li se pot retroceda casele şi terenurile în natură au dreptul să ceară ori acţiuni la Fondul Proprietatea, ori numerar în limita a 500.000 de lei noi, iar restul, dacă e cazul, în acţiuni.
Cererile pentru numerar pot fi depuse începând de la 1 octombrie. Însă, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), acestea depăşesc deja sumele pe care era dispus să le dea Ministerul de Finanţe. „Până joi (n.r. 4 octombrie), s-au depus cereri pentru despăgubiri în numerar în valoare totală de 64 de milioane de lei noi. Fondurile disponibile, provenind din dividendele cuvenite Ministerului de Finante, sunt între 30 şi 36 de milioane de lei noi. Pentru suplimentarea fondurilor este nevoie de modificarea ordonanţei“, recunoaşte Mihnea Iouraş, vicepreşedintele ANRP. Potrivit acestuia, până joia trecută au fost înregistrate 634 de dosare de opţiuni pentru numerar sau acţiuni, marea majoritate fiind pentru numerar. n
Maruntis
64 milioane de lei noi ar trebui să fie plătite foştilor proprietari, însă fondurile disponibile acum sunt la jumătate
Brianna Caradja are patru procese
Prinţesa Brianna Caradja se luptă cu autorităţile pe patru fronturi, pentru pădurile şi moşiile deţinute în judeţul Prahova (unele figurează acum în Dâmboviţa). Doar în cazul unuia dintre cele patru procese speră la o soluţionare în curând. Este vorba de restituirea a 50 de hectare de teren în comuna prahoveană Ariceşti – Rahtivani. Mai are proces şi pentru revendicarea în natură a unui conac, unde funcţionează acum un azil de bătrâni. Al treilea proces este tot pentru un teren în Prahova, pentru moşia mamei sale, care avea peste 1.000 de hectare. Satul care s-a construit acum acolo poartă numele moşiei – Nedelea.
Cel de-al patrulea proces, pentru o pădure din Dâmboviţa, este însă cel care i-a dat cele mai mari bătăi de cap. „Mi-a fost respinsă notificarea în cel mai hilar mod posibil: n-au luat în considerare actul de expropriere pentru că în el era trecut doar numele, nu şi prenumele. A trebuit să deschid un nou proces, să demonstrez că familia mea era singurul proprietar de păduri cu numele Caragea din zonă“, îşi aminteşte cu amăraciune prinţesa. Alte blocaje birocratice: primăria n-a vrut să-i dea un răspuns la una dintre notificările depuse şi pentru asta a trebuit să deschidă un proces la Ploieşti. „Există o serie de legi, care, deşi ar trebui să se completeze, se contrazic şi sunt interpretate diferit de la o instanţă la alta“, spune Brianna Caradja.
Auschnit a recuperat doar o mică parte
Moştenitorii industriaşului Max Auschnit au primit până acum doar o mică parte din despăgubiri. Acordarea titlurilor de despăgubire a fost anunţată de autorităţi cu mare fast. Însă, ce nu se ştie, este că, din suma totală, de peste 300 de milioane de euro, ce se cuvine moştenitorilor Malaxa şi Auschnit, doar 11 milioane de euro au revenit celor din urmă. Despăgubirile au fost acordate pentru participaţia deţinută de familia Auschnit la combinatul siderurgic Reşiţa şi reprezintă doar o mică parte din totalul la care ar avea dreptul moştenitorii. „Mai aşteptăm un răspuns de la Ministerul de Finanţe pentru Magazinele Unite de Fierărie Galaţi şi pentru combinatul Titan-Nădlac-Călan“, explică Corin Trandafir, avocatul familiei Auschnit.
Moştenitorii lui Auschnit au decis, de curând, să opteze pentru despăgubiri în acţiuni la Fondul Proprietatea, abia la un an după ce au primit titlul de despăgubire. Corin Trandafir spune că, abia după ce a fost modificat prin ordonanţă portofoliul Fondului Proprietatea, balanţa s-a înclinat în favoarea acţiunilor. Potrivit avocatului, cele două familii nu vor opta pentru varianta în numerar. Acesta susţine că doar văduva, Yvonne Sanielevici, moştenitoarea fostului acţionar majoritar al fabricii de sticlă de la Scăieni, ar putea opta pentru despăgubiri şi în numerar. n
Brătienii – 14 ani de procese
Moştenitorii Brătienilor, fondatorii Partidului Naţional Liberal, se judecă pentru recuperarea proprietăţilor de 14 ani. Au trei dosare mari pe rol – unul pentru un teren de 3,5 hectare în Bucureşti, în cartierul Văcareşti, altul pentru 19 hectare pe care se află uzina Rocar – tot în Bucureşti, şi încă unul pentru 12 hectare pe care se află şi garajul RATB din Ferentari.
Niciuna dintre revendicări n-a fost soluţionată, deşi familia şi-a cerut pământurile înapoi încă de acum 14 ani. Cel mai valoros teren, cel pe care se află Rocar, a fost vândut odată cu privatizarea fabricii, la sfârşitul lui 2004. N-a contat că se afla în litigiu, povesteşte Ioana Sfârâială, avocata familiei.
În plus, a fost nevoie să treacă ani de zile până când primăria să dea un răspuns „în scris“ notificărilor de retrocedare. Fără acest răspuns, o acţiune în justiţie ar fi fost mult mai dificilă. În cazul Brătienilor, drumul de la revendicare la formularea unui răspuns oficial a fost îngreunat de solicitări de tot felul de documente din partea autorităţilor: cel mai recent – un certificat de deces din 1955, pe care urmaşii nu l-au avut niciodată şi care era păstrat la Notariatul de Stat. Legile vremii prevedeau că astfel de documente se păstrau doar zece ani, apoi erau distruse. Brătienii au cerut primăriei să revină la fostul nume al străzii Iacob Andrei, unde se află unele dintre terenurile revendicate. Numele vechi era I.C. Brătianu, iar cel din prezent este al unui fost luptător comunist. Primăria le-a respins cererea, motivând că ar costa prea mult să schimbe cărtile de identitate ale locuitorilor.
