Detalii fenomenale din scandalul Spiru Haret! Ce dădeau studenţii în schimbul unei licenţe

Detalii fenomenale ies la iveală în scandalul licenţelor obţinute fraudulos la Universitatea Spiru Haret. Referatul întocmit de procurorii DIICOT arată ce ofereau studenţii în schimbul obţinerii unei licenţe, dar şi modul în care erau ei ajutaţi de către prorectorul instituţiei.

Referatul procurorilor DIICOT aduce lumină asupra activităţii infracţionale care se desfăşura la Universitatea Spiru Haret şi care ar fi fost condusă de prorectorul Eduard Ionescu, aflat în funcţie din 2011. Acesta ar fi facilitat promovarea frauduloasă de către foarte mulţi studenţi/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/şi examene restante cât și fraudarea inclusiv a sesiunilor de licenţă și master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019.

Procurorii spun că Ionescu primea, în schimbul aranjării examenelor, sume de bani care ajungeau şi până la 2.000 de euro, telefoane sau ceasuri de lux. În plus, în maşina prorectorului ajungeau, prin „portiera dreapta-spate, bagaje, sacoşe şi bidoane de 5 L”, se arată în referatul DIICOT.

Un porc, patruzeci de litri de vin, douăzeci de litri de ţuică

Din documentul oficial putem afla ce spunea tatăl unui proaspăt licenţiat la Spiru Haret despre această situaţie: „… iarna îi taie un porc, treizeci de litri de vin, douăzeci… patruzeci de litri de vin, douăzeci de litri de ţuică. Pe an, în afară de taxa pe care o plăteşte mai plăteşte încă 1.500 de euro, bani pe care……. Îs douăzeci de profesori… îs douăzeci de materii… la care ea tre’ să treacă tot timpul. Ce le dai la ăia… pe anual?”

Practicile nu erau noi, spun procurorii DIICOT, ancheta arătând că astfel de cazuri erau întâlnite încă din 2012 sau chiar mai devreme. Au existat chiar cazuri în care studenţii nici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri şi nu au participat la susţinerea examenelor la materiile şi disciplinele respectivelor facultăţi, dar au obţinut diploma de licenţă, scrie digi24.ro.

Cum erau ajutaţi studenţii de la Spiru Haret

Prorectorul Eduard Ionescu se ocupa personal, de multe ori, de procurarea şi întocmirea lucrărilor de licenţă/ disertaţie, documentele fiind furnizate studenţilor pe e-mail, cu maxim o săptămână înainte de susţinerea lucrării.

În ceea ce priveşte proba scrisă a examenului de licenţă, fie grilele cu răspunsurile la întrebări ajungeau în posesia candidaţilor (care procedau la învăţarea şi memorarea acestora, sau procedau la salvarea acestora în telefon şi ulterior, în timpul examenului accesau datele de care aveau nevoie, fără a fi împiedicaţi de supraveghetori, ci dimpotrivă fiind aşezaţi în anumite locuri prestabilite pentru a putea acţiona fără probleme), fie studenţii candidaţi erau direct ajutaţi în timpul examenului scris de către anumiţi supraveghetori, în completarea răspunsurilor la testul scris de licenţă.

Prorectorul Universităţii Spiru Haret a fost reţinut de procurorii DIICOT în dosarul în care s-au făcut 76 de percheziţii. Împreună cu Eduard Ionescu, oamenii legii au mai reţinut alte cinci persoane, potrivit oficialilor DIICOT.