Părinții care se află în concediu pentru creștere a copilului nu vor pierde dreptul la indemnizația de creștere dacă obțin, într-un an calendaristic, venituri impozabile al căror nivel nu depășesc de cinci ori cuantumul minim al indemnizației (mai exact 6.250 lei)
Este important de știut faptul că părintele care va primi indemnizație de concediu pentru creșterea copilului nu are voie să primească alte venituri în perioada respectivă. Altfel, i se suspendă dreptul la indemnizație, chiar în ziua următoare. De asemenea, OUT nr. 111/2010 a prevăzut și câteva excepții de la această regulă: beneficiarul primeşte indemnizaţii în calitate de consilier local sau judeţean, indiferent de nivelul acestora; părintele care primește indemnizație realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin efectuarea unei activități în perioada de concediu, al căror nivel nu depășește de trei ori cuantumul minim al indemnizației.
Așadar, părintele are voie să obțină venituri impozabile, fără să-i fie suspendată plata indemnizației, dacă acestea nu depășesc într-un an 3.750 de lei. După ce proiectul va intra în vigoare, limita va crește de la 3.750 de lei la 6.250 de lei. Potrivit proiectului, indemnizația minimă de CCC este de 1.250 de lei.
Încă o schimbare importantă pentru cei aflați în concediu este aceea că, dacă indemnizația calculată pentru cel de-al doilea concediu de creștere a copilului, solicitat la mai puțin de un an de la încheierea anteriorului concediu, are o valoare mai mică decât cea a anterioarei indemnizații, părintele va primi indemnizația primită în cazul anteriorului CCC, scrie avocatnet.ro.