La aproape şase luni după ce compania australiană Qantas Airways Ltd. a lansat zborurile directe pe ruta Perth-Londra, rivalul Singapore Airlines Ltd. a decis ca, începând cu data de 11 octombrie, să reia cursa de 10.400 de mile (16.700 kilometri) Singapore – New York, care va concura cu zborurile pe ruta Doha – Auckland lansate de compania Qatar Airways pentru titlul de cel mai îndelungat zbor cu un avion comercial de pasageri.
Progresele în domeniul tehnologiei şi introducerea unor avioane care consumă mai puţin combustibil permit ca zborurile pe ruta Singapore – New York să devină viabile din nou, la cinci ani după ce un preţ al petrolului de 100 de dolari per baril a impus anularea lor. De data aceasta, un zbor de la Singapore la New York ar urma să dureze până la 18 ore şi 45 de minute.
Luna trecută, Singapore Airlines a luat primul din cele şapte avioane Airbus A350-900 Ultra Long Ran pe care le va utiliza, atât pentru ruta Singapore – New York, cât şi pentru zborurile pe ruta Singapore – Los Angeles, ce vor fi introduse în luna noiembrie.
Cei interesaţi să petreacă aproape 19 ore la bordul unui avion iată la ce se pot aştepta în timpul zborului de la Changi Airport până la Newark Liberty International. Avionul Airbus va avea 161 de pasageri, comparativ cu 253 de locuri în cazul unui A350 – 900 obişnuit. Aceasta înseamnă că vor fi 67 de scaune rabatabile complet la clasa Business şi 94 de locuri la clasa Premium Economy. De asemenea, Singapore Airlines susţine că pentru acest zbor va oferi mese care să contracareze efectele unei perioade de şedere îndelungată pe un scaun. Pentru călătorii dependenţi de Internet, compania oferă wi-fi contracost. În timp ce un bilet la clasa Business îţi oferă 30 megabytes de date gratuit, un pachet suplimentar de 20 de MB costă şase dolari, iar pachetele mai mari îţi oferă 200 de MB pentru 28 de dolari. Singapore Airlines susţine că va oferi o viteză de transfer de 4-8 MB pe secundă, în funcţie de numărul de utilizatori şi condiţiile meteo.
Cei patru piloţi de la Singapore Airlines (doi căpitani şi doi secunzi) care vor zbura pe ruta Singapore – New York trebuie să beneficieze de 48 de ore de odihnă înainte de zbor. În plus, în timpul zborului, piloţii vor beneficia de cel puţin opt ore de odihnă, comparativ cu cinci ore şi jumătate cât au în mod normal pentru alte zboruri pe distanţe lungi. Odată ajunşi la New York, piloţii vor avea trei nopţi libere înainte de a zbura înapoi la Singapore.
La rândul lor, cei 13 însoţitori de zbor vor beneficia de cel puţin patru ore de odihnă în timpul zborului şi două zile libere la New York înainte de zborul de întoarcere. AGERPRES