Călin Popescu Tăriceanu are mari probleme. Acesta este implicat într-un scandal de proporții, după ce DNA a comunicat oficial că președintele Senatului ar fi primit mită.
Potrivit unor surse judiciare ale G4Media, firma care l-ar fi mituit, indirect, pe Călin Popescu Tăriceanu ar fi Fujitsu Siemens Computers Gmbh Austria.
Sunt în joc 800 000 de dolari, bani pe care președintele Senatului i-ar fi folosite pentru campania electorală.
DNA a comunicat oficial că ar fi primit foloase, folosite pentru campania electorală, însumând 800.000 de dolari, de la o firma austriacă, fără a o nominaliza, insă Fujitsu Siemens Computers Gmbh Austria este firma care a distribuit licențele Microsoft în România, arata sursa citata.
Numele societatii aparea si in dosarul Microsoft in care fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat la 3 ani de inchisoare, iar printre denunțători era fostul șef al Fujitsu Siemens în România, Claudiu Florică.
Banii ar fi fost primiti in 2007-2008, fiind vorba despre 3 dosare reunite in 2018, unul preluat de la autoritatile austriece.
„Procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obținut contracte comerciale importante de la statul român.
Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cerea autorităților judiciare austriece.
Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanții unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiționale și ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl privește pe demnitar, actualmente senator, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de luare de mită este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului. În acest sens, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide.
Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să își formuleze apărările într-un cadru procesual legal”, arată DNA.