Aceasta se referă la taxă ca la o „contribuţie„ pe care cetăţenii o plătesc în baza principiului conform căruia poluatorul plăteşte.

Surse din piaţă au declarat că, cel mai probabil, taxa va fi una anuală şi nu va fi  plătită la prima înmatriculare sau la schimbarea proprietarului cum se prevedea în anterioarele variante. Nivelul acesteia va fi calculat îîn funcţie de capacitatea cilindrică, norma de poluare şi cantităţile de noxe emise şi ar putea conţine şi alte variabile.

„Aşa cum am spus de nenumărate ori, nu este vorba de o taxă de poluare, sau timbru de mediu sau o altă denumire care să includă cuvântul taxă. În schimb, am susţinut şi susţin în continuare că poluatorul plăteşte şi nu numai în cazul emisiilor de CO2, şi în cazul deşeurilor şi în celellate cazuri, cel care poluează trebuie să plătească. În interiorul grupului de lucru din care fac parte specialişti ai Ministerului Mediului, Administraţiei  Fondului de Mediu, ai RAR-ului, Ministerului Transporturilor, Finanţelor (…)  au în cercat să găsească o formă finală consultând cei doi producători de autovehicule din România şi cei care în decursul anilor au reuşit să ne îndrume fiind specialişti în domeniu şi care la ora actuală au diverse firme de consultanţă, astfel încât să nu găsim o formă a unei eventuale contribuţii pe care cetăţeanul ar trebui să o plătească atunci când emisiile de CO 2 ar trebui depăşite, când cilindreea folosită la autovehicul are o anumită capacitate care poate s producă emisii şi norma de poluare. Forma finală se apropie”„ a spus Graţiela Gavrilescu luni, la Ploieşti, citat de adevărul.ro.

Aceasta a precizat că forma finală a acestei ”contribuţii„ va fi „pe componente„ care nu vot intra toate în vigoare de la 1 ianuarie 2019, iar taxa se va aplica tuturor autovehiculelor poluante, nu doar celor mai vechi de zece ani.