Soții Ceaușescu, Nicolae și Elena s-au căsătorit în anul 1947. Cuplul Comunist a condus România până în anul 1989, până la venirea Revoluției și a căderii regimului. Puțini știu însă cum s-au conoscut cei doi și cum au ajuns să își unească destinele.
Numele de dinainte de căsătorie al Elenei Ceaușescu a fost Lenuța Petrescu. În 1939 Elena intră în Partidul Comunist din România. Acesta este și locul în care îl întâlnește pe Nicolae Ceaușescu. Cei doi s-au cunoscut la o serbare a muncitorilor din industria pielăriei și a încălțămintei, în anul 1939.
Fix în ziua în care Regele Mihai a fost alungat din România, Nicolae și Elena își uneau destinele la starea civilă. Atunci când cei doi s-au căsătorit, Elena era deja însărcinată în 7 luni, pe data de 23 decembrie 1974. Momentul în care Nicolae Ceaușescu a remarcat-o pe Elena și s-ar fi îndrăgosit de ea a fost evenimentul „Regina Muncii”.
Mulți spun despre Elena Ceaușescu că ar fi fost singura femeie din viața lui Nicolae Ceaușescu și că aceasta reușea să-l domine atât în căsnicie cât și în viața profesională.
Foarte multă lume susține faptul că motivul căsătoriei dintre Nicolae și Elena Ceaușescu ar fi fost răzbunarea.
”A fost un act de răzbunare din partea lor peste timp, încercând astfel să-și explice și lor, și nouă, într-un fel de ce s-au agățat de pozițiile lor, de ce s-au umilit deseori mai mult decât era cazul. Iar în opinia publică explicațiile au prins. Există un mit în psihologie, cel al lui Adam și al Evei.
Adam e băiatul cel bun, integru, pe când Eva e cea care-l duce în păcat. Nimeni nu se întreabă de ce Adam nu rezistă ispitei, de ce nu-i arde două palme femeii care încearcă să schimbe armonia supremă. Pur și simplu lumea se împarte, și nu de ieri, de azi, în bine și în rău. Bărbatul e asociat de multă vreme ideii de bine. Cealaltă opțiune nu e greu de ghicit”, afirmă istoricul Lavinia Betea.