Show-ul de aventură de la Antena 1, Asia Express, a lăsat cu gura căscată sutele de români care urmăreau emisiunea. Lumea a fost șocată de condițiile vitrege prin care concurenții din sezonul doi au trecut în India.
La puțin timp după ce Asia Express s-a terminat, Șerban Copoț face dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii. Șerban a intrat în competiția care a început în Sri Lanka cu Cosmin Seleși, însă din păcate acesta s-a accidentat, Șerban urmând să facă echipă cu George Vintilă.
Șerban Copoț a fost unul dintre cei mai puternici și mai îndrăgiți concurenți de la Asia Express. Hienna de la Animal X a povestit niște întâmplări șocante din timpul competiției.
„A avut un impact pe mai multe straturi…De foame de bani!? Glumesc. Eram curios. Am văzut sezonul 1 și am văzut că e un challenge. Am zis că pot să-l fac, am crezut că am skills-urile necesare încât să mă duc acolo și să mă întorc sănătos. Mai ales că era vorba despre India unde se știe că e groasă treaba. Sunt genul foarte ambițios și îmi place să mă înham la niște chestii, mai ales dacă sunt pe competiție și fun.
Pentru mine cea mai mare realizare e că m-am întors sănătos. Aproape jumătate din concurenți au plecat pe targă de acolo. E foarte intens, foarte periculos. Când te uiți la televizor vezi doar jocurile de amuletă, nu-ți dai seama de pericol, în trafic, cu oameni beți, drogați la volan, am fost alergați noaptea, am simțit rasismul pe pielea mea, se întâmplă niște chestii. Nu m-am întors alt om, nu am plecat cu nu știu ce iluzii, la fel cum nu am fost vreo nimfă care a plecat în lume: sărăcie și mizerie am văzut și aici, bine, nu la aceeași magnitudine. Dar psihic vorbind, m-am întors la fel”, a spus Șerban Copoț într-un interviu pentru life.ro.