Directorul Apple, Tim Cook, a făcut un anunț șocant despre datele personale ale utilizatorilor și despre scopul în care acestea sunt folosite.
Acesta a transmis că datele personale ale clienţilor sunt folosite „ca o armă cu eficienţă militară” de către companii care vizează creşterea profitului
Directorul Apple – a cărui companie a reuşit până acum să evite scandalurile legate de încălcarea confidenţialităţii cu care s-au confruntat Google sau Facebook – a dat asigurări că susţine ferm adoptarea unei legi federale „complete” privind protejarea vieţii private în SUA, salutând totodată Regulamentul european privind protecţia datelor intrat în vigoare la 25 mai a.c..
„Dorinţa de a pune profitul mai presus de dreptul la viaţa privată nu este nimic nou”, dar „astăzi acest comerţ a explodat. (…) Informaţiile care ne privesc, de la cele obişnuite la cele profund personale, sunt folosite împotriva noastră ca o armă cu eficienţă militară”, a avertizat Cook, în cadrul unei conferinţe internaţionale privind protecţia datelor, scrie antena3.ro.