Mai mulți membri ai consiliului director al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au formulat în 29 mai o reclamație împotriva președintelui băncii, Suma Chakrabarti, arată un document consultat de Reuters.
Reclamanţii, reprezentând unele din guvernele celor 67 de state acţionare ale băncii, s-au adresat directorului pentru conformitate, afirmă patru surse ale agenţiei Reuters, care în momentul respectiv aveau funcţii de directori în BERD.
„Preşedintele şi membrii Comitetului Executiv au instituit aparent o practică repetitivă care implică colectarea de informaţii sensibile şi personale privind membri ai Consiliului de Administraţie”, au scris „mai mulţi membri ai consiliului şi acţionari îngrijoraţi”, care nu şi-au dezvăluit identitatea.
Reclamaţia precizează că în 3 şi 4 mai, unii membri ai consiliului de administraţie au primit anonim documente care conţineau copii ale corespondenţei prin e-mail între preşedintele Chakrabarti şi comitetul executiv, precum şi extrase din alte rapoarte bancare oficiale. În unele documente se folosea un limbaj „nepoliticos, lipsit de etică şi peiorativ”. Pe baza acestora, se pare că au ajuns la comitetul executiv informaţii medicale sensibile despre un director, fără consimţământul acestuia. Un alt director a fost influenţat „colectiv şi cu bună-ştiinţă” de către comitetul executiv pentru a întârzia o decizie strategică; într-un alt caz, acelaşi comitet „a planificat şi a luat măsuri” pentru a influenţa componenţa unor comitete influente din cadrul băncii.
Sursele agenţiei Reuters susţin că ulterior s-a deschis o anchetă externă, iar una din surse precizează că reclamaţia a fost depusă de reprezentanţii a şapte guverne. Două din surse afirmă că ancheta a fost încredinţată firmei de avocatură Lenz & Staehelin din Elveţia. Reuters nu a reuşit să obţină o reacţie din partea acesteia.
Preşedintele BERD nu a răspuns întrebărilor agenţiei. Într-o scrisoare trimisă consiliului director al băncii pe 4 mai, el arăta că a aflat despre scurgerea de informaţii. Directorul pentru comunicare, Jonathan Charles, a refuzat să confirme sau să infirme existenţa anchetei sau a documentelor de la care a pornit.
BERD a fost fondată de comunitatea internaţională în 1991, pentru a sprijini fostele state socialiste din estul Europei în tranziţia către economia de piaţă. În prezent, banca investeşte circa 10 miliarde de euro anual în aproape 40 de ţări. Suma Chakrabarti a fost numit la conducerea BERD în 2012, la propunerea guvernului Regatului Unit.
SURSA: Agerpres