Meciul dintre Simona Halep și Bianca Andreescu din grupele Turneului Campioanelor a fost un adevărat spectacol. Halep a fost la un pas să piardă în fața canadiencei de origine română. Acest lucru i-a provocat Simonei tensiune maximă iar un episod consumat în timpul meciului de tenis a fost edificator în acest sens.
Mai exact, în clipa în care Andreescu conducea, Simona a cerut intervenția antrenorului Darren Cahill. Acesta a venit lângă Simona și a început să-i dea sfaturi. Vizibil afectată de tensiunea la care era supusă, jucătoarea română a avut o ieșire necontrolată și a lovit puternic cu pumnul în banca pe care se afla.
Daren Cahill și-a continuat discursul mobilizator, cerându-i Simonei să aplice o anumită strategie. Antrenorul i-a solicitat să-și folosească mintea. „Este foarte bine ce faci. Folosește mai mult voleu. Vino mai în față, promite-mi că vei face asta. Nu o mai lăsa să scape când lovește slive cu forehand-ul. E foarte lent și poți ataca”, a sfătuit-o Cahill.
În final, vorbele antrenorului au demonstrat că au contat enorm, Simona reușind să-și revină și să câștige în fața lui Andreescu.
„E o realizare importantă să fiu calificată pentru a șasea oară la rând la Turneul Campioanelor. Sunt mândră de mine și de echipa mea. Mă bucur că am jucat cu Bianca, e mai tânără cu 10 ani, a câștigat US Open.”, a spus Simona Halep.