Comisia Camerei Deputatilor pentru industrii si servicii a propus anularea interdictiei de a utiliza detectoarele de radar. Daca propunerea va fi aprobata de plenul Parlamentului, nu numai comercializarea acestor aparate va fi legala, ci si montarea lor pe autoturism. Un argument foarte bun pentru legalizarea acestor dispozitive consta in cresterea sigurantei traficului auto. De exemplu, portiunile de drum periculoase sau cu lucrari pe carosabil pot fi semnalizate suplimentar si prin montarea un
Comisia Camerei Deputatilor pentru industrii si servicii a propus anularea interdictiei de a utiliza detectoarele de radar. Daca propunerea va fi aprobata de plenul Parlamentului, nu numai comercializarea acestor aparate va fi legala, ci si montarea lor pe autoturism. Un argument foarte bun pentru legalizarea acestor dispozitive consta in cresterea sigurantei traficului auto. De exemplu, portiunile de drum periculoase sau cu lucrari pe carosabil pot fi semnalizate suplimentar si prin montarea unor dispozitive radar, care sa-i avertizeze din timp pe soferi asupra pericolului. Pentru soferi este o veste buna, mai ales ca nu vor mai trebui sa cumpere detectoare de radar care nu necesita montarea pe parbrizul masinii si care sunt mult mai scumpe decat modelele clasice.
Desi exista si dispozitive antiradar, care bruiaza aparatul instalat pe masina politiei, astfel incat acesta sa nu inregistreze viteza de deplasare a autovehiculului, ele nu sunt folosite. Sunt preferate detectoarele de radar care doar avertizeaza asupra ,,pericolului,, de a fi luati in vizor de politisti. Detectorul de radar este de fapt un receptor radio cu o sensibilitate foarte mare, acordat pe frecventele utilizate de Politia rutiera, si care emite semnale acustice si vizuale cand sunt sesizate unde radio. Caracteristicile importante ale unui detector de radar, sunt: sensibilitatea si selectivitatea. Sensibilitatea aparatului se traduce prin distanta de la care este capabil sa sesizeze apropierea de un echipaj de politie dotat cu radar. Selectivitatea se refera la capacitatea de a distinge intre semnalele radar si alte unde radio asemanatoare, emise de alte dispozitive electronice din apropiere. Cu alte cuvinte, sa dea cat mai putine alarme false. In functie de aceste caracteristici variaza si preturile, cuprinse de regula intre 100 si 400 de euro.
Detectoarele sunt construite astfel incat sa functioneze pe aceleasi frecvente cu aparatele radar ale Politiei. Benzile de frecventa utilizate sunt X, K si Ka, astfel ca si detectoarele sunt acordate pe aceste frecvente. Deocamdata, radarele care functioneaza pe principiul laserului nu se afla pe soselele romanesti, asa ca nu trebuie ca aparatul sa fie dotat si cu o asemenea optiune. La alegerea modelului, trebuie avut in vedere ca aparatul sa detecteze semnalele din benzile X si K (suficient pentru Romania), sa aiba o sensibilitate suficienta pentru a avertiza de la o distanta de minimum doi km si setare pentru circulatia in oras, adica sa elimine cea mai mare parte din alarmele false. Trebuie stiut ca noile radare intrate in dotarea Politiei au o raza mai mare de actiune, asa ca detectoarele cu sensibilitate mica sesizeaza pericolul dupa ce viteza masinii a fost deja inregistrata. Aceasta se traduce printr-un pret ceva mai piperat, de minimum 250 de euro, insa va scuteste de surprizele neplacute. Trebuie spus ca, de multe ori, in paralel cu radarul, Politia poate sa dispuna si de un detector de detector de radar. Denumit VG-2, acesta este un receptor de microunde, capabil sa identifice masinile dotate cu detectoare de radar. Depistarea acestui semnal suplimentar, VG-2, este nu numai semnalata soferului, dar comanda oprirea functionarii detectorului, atat timp cat este scanat, sau schimba frecventa.
Totusi, detectoarele de radar nu sunt infailibile. Cea mai buna metoda de a le anihila sunt radarele stationare, care in momentul cand inregistreaza o viteza mai mare decat cea legala declanseaza un aparat foto. Aceste dispozitive sunt facute sa functioneze pe distante foarte scurte, de circa 100 de metri, soferul neavand timp sa reactioneze. Mai sunt si alte situatii in care este dificil de depistat din timp radarul. Daca masina Politiei stationeaza dupa varful unei pante, alarmarea s-ar putea produce dupa ce viteza a fost inregistrata. De asemenea, radarele mascate de constructii sunt detectate prea tarziu. In concluzie, asemenea dispozitive nu trebuie folosite pentru a rula cu viteza excesiva, ci doar pentru a fi mai atenti ca vitezometrul sa nu indice cu cinci km/ora peste viteza legala.
Ce model alegem?
· Pe piata se gasesc diverse modele de detectoare de radar, cu caracteristici diferite si preturile pe masura. Cel mai ieftin este un Cobra 6060, a carui sensibilitate permite alarmarea de la cel mult 800-1.000 de metri.
· Distanta de un km este prea mica si riscati sa platiti si amenzile de depasire a vitezei legale, cu toate ca ati investit si intr-un asemenea dispozitiv.
· Cand cumparati un asemenea aparat, alegeti-l pe cel care da cele mai putine alarme false, desi este mai scump.
· Un aparat mai avansat precum Cobra ESD 9550 costa 130 de dolari si ofera o protectie suficienta, cel putin dupa datele comunicate de constructor.
· Din forumurile de discutii de pe Internet ale soferilor se pare ca modelul Bel Vector 940, cu 245 de euro da rezultate foarte bune. Cu 400 de dolari va puteti achizitiona un Bel Vector 975 R LR, care prezinta avantajul ca nu mai necesita montarea pe parbriz, fiind complet invizibil.
· Detectoarele de radar nu sunt infailibile. In situatiile in care radarul Politiei este mascat de cladiri, declansarea alarmei se petrece simultan cu intrarea in campul de actiune al radarului.
· Chiar daca se spune ca acopera o arie de 360 de grade, semnalul de radar provenit de la o masina de patrulare din spatele autoturismului este foarte greu de semnalat, mai ales daca este ecranat de alte masini.