Ministrul Justiţiei anunță o populaţie de 23.555 de deţinuţi
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a oferit luni numeroase informații despre sistemul penitenciar din România.
Ea a anunțat numărul total al deținuților din țară (23.555) și a precizat că în luna martie 2023 țara noastră înregistra cea mai scăzută rată de recidivă din istoria ultimilor 12 ani (36,75%).
Tot de la Ministrul Justiției am mai aflat și că din totalul deținuților, un număr de 6000 de deţinuţi muncesc. În același timp, 2500 urmează cursuri şcolare. Ea a amintit și că penitenciarul din Rahova „găzduiește” circa 1300 de deținuți.
Gorghiu a profitat de ocazie pentru a anunța finalizarea unei noi secții de deținere, echivalentul a 196 locuri de cazare noi. Ele sunt destinate persoanelor cu sentințe în regim regim semideschis/deschis.
„Suntem prezenţi astăzi pentru că a fost finalizată o nouă secţie de deţinere cu 196 de noi locuri de cazare care au fost amenajată conform standardelor europene lucru care pe noi ne bucură foarte tare pentru că sunt destinate persoanelor care execută pedepse privative de libertate în regim semideschis şi deschis şi de asemenea selecţionată să desfăşoare activităţi lucrative la diverse puncte de lucru.
Vreau să ştiţi că este rezultatul unor lucrări foarte bune, la camerele de deţinere din cadrul unei secţii a penitenciarului şi în acelaşi timp de transformarea unor ateliere de producţie în spaţii de deţinere”, a spus Alina Gorghiu.
Proiectul a implicat investiții de de 1.028.997 lei, cu TVA. Rezultatul a fost cel scontat: s-au putut înființa 108 locuri noi de cazare. În plus, alte 88 au fost modernizate. Proiectul are ca termen limită data de 1 noiembrie. La această dată, noile locuri vor fi date în uz.
Totodată, ministrul a anunțat și deschiderea unui Cabinet medical destinat tratamentului deţinuţilor dependenţi de droguri. În cadrul lui, deținuții vor fi tratați cu „substitute de metadonă”.
Au fost amenajate terenuri de sport, curțile au fost modernizate
Alina Gorghiu a specificat și că investițiile au fost folosite și pentru construirea unor noi terenuri de sport. Totodată, au fost modernizate curțile destinate plimbărilor deținuților. Printre modernizări amintim și noi pasarele de acces, un nou branşament de apă, amenajarea unor grupuri sanitare.
„Lucrările de la acest penitenciar de modernizare include nu doar spaţiile de deţinere ci şi amenajarea unui unor terenuri de sport, modernizarea curţilor de plimbare pentru deţinuţi, construirea unei noi curţi de plimbare şi a unor pasarele de acces, un nou branşament de apă, amenajarea unor grupuri sanitare.
Acestea sunt investiţiile care s-au făcut şi se fac în penitenciarul de la de la Rahova, un penitenciar etalon pentru a ANP”, a completat Gorghiu.
Ministrul a oferit informații suplimentare despre starea la zi a sistemului penitenciar. Potrivit ei, acesta înseamnă 44 de penitenciare.
„Sistemul penitenciar din România înseamnă în prezent 44 de unităţi penitenciare, din care 33 unităţi de bărbaţi, o unitate de femei, 6 penitenciare spital, 2 centre de detenţie şi 2 centre educative.
Astăzi, când vorbim, în sistemul penitenciar avem o populaţie de 23.555 de deţinuţi. Dintre aceştia, 6000 de deţinuţi muncesc iar 2500 urmează cursuri şcolare”, a afirmat Gorghiu. Despre recidivă, ministrul Justiţiei a precizat că în 2012 rata de recidivă era de 45,78%, pentru ca în luna martie a acestui an să avem un procent de 36,75%.
Referitor la rata scăzută a recidivei în acest an, ministrul a tras următoarele concluzii:
„Vorbim practic de cea mai scăzută rată de recidivă din ultimii 12 ani. De asemenea cred că este relevant să vă dau o cifră referitoare la femei, pentru că din total deţinuţi avem aproximativ 4,45 % femei adică un număr redus de femei în sistem penitenciar desi populaţia României aşa cum ştiţi este de 51 % femei”, a mai spus ministrul.