Banca germană negociază cu autorităţile din Statele Unite şi Marea Britanie pentru a ajunge la un acord până la finalul lunii aprilie, potrivit unor surse citate de Financial Times.
 
Condiţiile înţelegerii nu au fost însă stabilite definitiv până în prezent, astfel că amenda ar putea să depăşească suma de 1,5 miliarde de dolari. De asemenea, una dintre subsidiarele Deutsche Bank din Marea Britanie va pleda vinovat.
 
"Lucrăm în continuare cu autorităţile care investighează chestiunile legate de dobânzile interbancare oferite", se arată într-un comunicat al Deutsche Bank.
 
Banca germană a plătit deja o amanedă în valoare de 725 de milioane de euro către Comisia Europeană pentru acuzaţii referitoare la manipularea ratelor Libor şi Euribor. Până în prezent, UBS, cea mai mare bancă eleveţiană după active, a plătit cea mai mare amendă din istorie pentru manipularea dobânzii Libor, în valoare de 1,5 miliarde.
 
Acţiunile Deutsche Bank au urcat cu până la 1% în deschiderea şedinţei de vineri a bursei din Frankfurt, în urma apariţiei informaţiilor referitoare la încheierea unui acord cu autorităţile americane şi britanice, potrivit Bloomberg.