Deutsche Bank, cea mai mare instituţie de credit germană, va intra pe piaţa românească, fără a avea în plan achiziţii, a declarat luni directorul pentru Germania al companiei, Juergen Fitschen, citat de Reuters.
Oficialul a mai afirmat că anticipează dificultăţi în prima jumătate a anului viitor legate de pierderile generate în industria bancară globală de creditele neperformante.
Fitschen nu previzionează defaulturi severe pe credit în portofoliul Deutsche Bank.
Grupul german estimează un profit net de 1,4 miliarde euro pentru trimestrul al treilea din acest an, potrivit datelor preliminare anunţate săptămâna trecută, faţă de nivelul de 414 milioane euro înregistrat în perioada similară a anului trecut.
Deutsche Bank are deschis un birou la Bucureşti. În plus, o divizie a băncii germane, RREEF Alternative Investments, a achiziţionat trei proiecte imobiliare din Bucureşti, pentru 340 de milioane de euro.
SURSA: Mediafax