Pentru 2012, Deutsche Bank va plăti bonusuri de 3,2 miliarde de euro, în scădere cu 11% faţă de 2011, a anunţat Stephan Leithner, director în cadrul grupului bancar german.
Banca ar putea anunţa oficial săptămâna viitoare impunerea acestui plafon, care se va aplica tuturor diviziilor Deutsche Bank, susţin sursele. Deutsche Bank este sub presiune să-şi reducă costurile, pentru a îndeplini cerinţele autorităţilor de reglementare privind majorarea capitalului.
În trimestrul patru din 2012, cea mai mare bancă din Germania a înregistrat pierderi de 2,17 miliarde de euro, cele mai mari din ultimii patru ani, după ce a renunţat la peste 1.400 de angajaţi şi a pus deoparte un miliard de euro pentru costuri legale.
Chestiunea bonusurilor plătite bancherilor face parte din negocierile privind noul cadru de reglementare a sectorului bancar, cunoscut şi sub numele de Basel III, care trebuie să intre progresiv în vigoare. Autorităţile de reglementare din întreaga lume vor să ţină sub control remuneraţiile bancherilor, pentru a preveni repetarea riscurilor excesive asumate pentru a obţine profituri pe termen scurt, care au contribuit la propagarea crizei financiare mondiale.
Activele băncii germane au crescut cu 14%, la 2.160 miliarde de euro, Deutsche Bank devenind astfel cel mai mare grup bancar listat la bursă din Europa, pentru prima dată în ultimii cinci ani, conform datelor Bloomberg.
Sursa: Agerpres