Potrivit acestui portal, Timotheus Hoettges, noul director general de la Deutsche Telekom (companie care deţine 40% din acţiunile OTE) s-a întâlnit, joi, cu premierul grec, Antonis Samaras, şi cu managamentul OTE, ocazie cu care le-a spus că preluarea restului de 10% din acţiuni ar fi benefică pentru Deutsche Telekom.
De asemenea, Timotheus Hoettges a prezentat strategia internaţională a Deutsche Telekom, precum şi planurile de dezvoltare pentru grupul OTE, care prevăd investiţii de 1,2 miliarde de euro în următorii patru ani.
"Pentru noi, OTE constituie o investiţie strategică cu perspective pe termen lung", a afirmat Timotheus Hoettges.
Potrivit acestuia, OTE şi-a finalizat transformarea operaţională într-o companie stabilă financiar şi cu un grad redus de îndatorare.
În 2008, Deutsche Telekom AG a cheltuit 3,8 miliarde de euro pentru preluarea unui pachet de 30% din acţiunile OTE, iar în luna iunie 2011 a preluat un pachet suplimentar de 10%. În prezent, statul grec mai deţine 10% din acţiunile OTE, iar restul de 50% sunt deţinute de investitori internaţionali şi acţionari instituţionali din Grecia.
Hellenic Telecommunications Organization – OTE Group – cel mai mare grup de telecomunicaţii din Europa de Sud-Est, deţine 54,01% din Romtelecom.
Divizia sa de telefonie mobilă, Cosmote, este prezentă pe piaţa românească prin Cosmote România, societate deţinută de grupul OTE, prin Romtelecom (30% din acţiuni) şi Cosmote Grecia (70% din titluri).AGERPRES