Deutsche Telekom ia în considerare vânzarea diviziei de telefonie mobilă T-Mobile din Olanda, o tranzacţie evaluată la aproximativ cinci miliarde de euro (5,7 miliarde de dolari), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Vânzarea face parte din strategia Deutsche Telekom de a se concentra pe oferta de pachete de servicii, care includ televiziune, Internet şi telefonie mobilă.
Anul acesta, British Telecom a preluat operatorului britanic de telefoniei mobilă EE de la Deutsche Telekom AG şi Orange SA pentru 16,6 miliarde de euro (18,8 miliarde de dolari), dând naştere celui mai mare furnizor de servicii de telecomunicaţii din Marea Britanie.
Una din surse a declarat că Deutsche Telekom încearcă o tranzacţie similară în cazul T-Mobile Olanda, care anul trecut a înregistrat un profit operaţional de 630 milioane de euro.
Reprezentanţii Deutsche Telekom nu au comentat informaţia.
Cel mai mare grup european de telecomunicaţii a confirmat recent estimarea privind obţinerea unui profit ajustat înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare de 18,3 miliarde de euro în acest an şi un flux de numerar de aproximativ 4,3 miliarde de euro. În funcţie de aprecierea dolarului, profitul operaţional ar putea ajunge în 2015 la 19,3 miliarde de euro, a anunţat compania germană.
Deutsche Telekom este prezent în aproximativ 50 de ţări şi are circa 228.000 de angajaţi la nivel mondial. Grupul a generat venituri de 62,7 miliarde euro în anul financiar 2014, mai mult de 60% din această valoare consemnată în afara Germaniei.
Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul 'T'. AGERPRES