În ciuda prejudecăţilor bine înrădăcinate despre nivelul înalt de educaţie al românilor, statistica ne arată o imagine dezamăgitoare, scrie Deutsche Welle.
Recensământul fie el şi deficitar ne oferă câteva date relevante. Aflăm de pildă că ”din totalul populaţiei stabile de 10 ani şi peste, 44,2% au nivel scăzut de educaţie (primar, gimnazial sau fără şcoală absolvită), 41,4% nivel mediu (posticeal, liceal, profesional sau tehnic de maiştri) şi 14,4% nivel superior”.
O comparaţie cu alte ţări este uşor de făcut. Vom lua doar câteva exemple. Potrivit datelor Băncii Mondiale, în anul 2010 în Marea Britanie forţa de muncă cu nivel de educaţie elementar reprezenta 19,20%, cei cu studii medii 44,40%, iar cei cu studii de nivel universitar 35,40%. În Germania, nivelul de jos însemna 14,90%, cel mediu 58,50%, iar cel superior 26,50%. În Franţa nivelul primar era de 24,20%, cel mediu de 44,10%, iar cel superior 31,70%. Cam acestea sunt proporţiile în ţările dezvoltate ale Europei: o medie largă şi două extreme înguste.
Sudul stă mult mai rău şi se apropie de situaţia României: În Portugalia de exemplu nivelul primar era de 65,20%, cel mediu de 18,60%, ial cel superior 16,20%. Italia stă ca proporţii puţin mai bine: nivelul de jos 36,50%, cel mediu 46,50, iar cel superior 17%.
Există ţări cu o situaţie cu totul diferită: în Israel de pildă avem o piramidă inversată – nivelul elementar reprezenta în 2010 abia 11,58%, cel de mijloc 40,80%, iar nivelul superior 46,02%. La fel stau lucrurile în SUA unde, spre desopebire de România şi cîteva alte ţări din sudul şi estul Europei, forţa de muncă de nivel superior este cea mai numeroasă (62%).
Să menţionăm totuşi că aceste statistici se referă nu la nivelul total al populaţiei, ci la acela al forţei de muncă înregistrate ca atare. În România de pildă, Banca Mondială oferă pentru 2012 o estimare de 17,10% pentru forţa de muncă de nivel universitar, înregistrând în 2010 15,70%.
Chiar şi aşa, făcând micile corecţii necesare, putem obţine o imagine relevantă. Ţările dezvoltate au în general un nivel mediu bine reprezentat şi un nivel superior de peste 20%. Iar cât priveşte România s-ar impune şi o altă corecţie. Statistica este serios deformată de industria diplomelor din universităţile particulare. O mulţime de posturi din sectorul de stat de nivel universitar ocupate de candidaţi cu diplome câştigate uşor nu îşi merită numele.
Dacă administraţia e atât de incompetentă, încât o spune şi primul ministru, este şi din cauza posturilor ocupate de aşa-numiţi absolvenţi de studii universitare. Nu dispunem de o statistică la nivel privat, căci aici am găsi poate o imagine mai apropiată de realitate. În orice caz, aceste statistici sunt o oglindă maliţioasă, care oferă românilor o imagine mai puţin măgulitoare despre ei înşişi.
O comparaţie cu alte ţări este uşor de făcut. Vom lua doar câteva exemple. Potrivit datelor Băncii Mondiale, în anul 2010 în Marea Britanie forţa de muncă cu nivel de educaţie elementar reprezenta 19,20%, cei cu studii medii 44,40%, iar cei cu studii de nivel universitar 35,40%. În Germania, nivelul de jos însemna 14,90%, cel mediu 58,50%, iar cel superior 26,50%. În Franţa nivelul primar era de 24,20%, cel mediu de 44,10%, iar cel superior 31,70%. Cam acestea sunt proporţiile în ţările dezvoltate ale Europei: o medie largă şi două extreme înguste.
Sudul stă mult mai rău şi se apropie de situaţia României: În Portugalia de exemplu nivelul primar era de 65,20%, cel mediu de 18,60%, ial cel superior 16,20%. Italia stă ca proporţii puţin mai bine: nivelul de jos 36,50%, cel mediu 46,50, iar cel superior 17%.
Există ţări cu o situaţie cu totul diferită: în Israel de pildă avem o piramidă inversată – nivelul elementar reprezenta în 2010 abia 11,58%, cel de mijloc 40,80%, iar nivelul superior 46,02%. La fel stau lucrurile în SUA unde, spre desopebire de România şi cîteva alte ţări din sudul şi estul Europei, forţa de muncă de nivel superior este cea mai numeroasă (62%).
Să menţionăm totuşi că aceste statistici se referă nu la nivelul total al populaţiei, ci la acela al forţei de muncă înregistrate ca atare. În România de pildă, Banca Mondială oferă pentru 2012 o estimare de 17,10% pentru forţa de muncă de nivel universitar, înregistrând în 2010 15,70%.
Chiar şi aşa, făcând micile corecţii necesare, putem obţine o imagine relevantă. Ţările dezvoltate au în general un nivel mediu bine reprezentat şi un nivel superior de peste 20%. Iar cât priveşte România s-ar impune şi o altă corecţie. Statistica este serios deformată de industria diplomelor din universităţile particulare. O mulţime de posturi din sectorul de stat de nivel universitar ocupate de candidaţi cu diplome câştigate uşor nu îşi merită numele.
Dacă administraţia e atât de incompetentă, încât o spune şi primul ministru, este şi din cauza posturilor ocupate de aşa-numiţi absolvenţi de studii universitare. Nu dispunem de o statistică la nivel privat, căci aici am găsi poate o imagine mai apropiată de realitate. În orice caz, aceste statistici sunt o oglindă maliţioasă, care oferă românilor o imagine mai puţin măgulitoare despre ei înşişi.
