Încă un caz de muncitori veniţi din România pe şantiere germane şi înşelaţi de angajatori. Nu de puţine ori, intermediarii acestor "ţepe" sunt români.
În principiu, istoria se repetă. La venirea în Germania, la mijlocul lunii martie 2013, oamenii au semnat nişte hârtii (patru sau cinci, nu îşi mai aduc aminte) în germană; cum nu ştiau limba germană, nu au ştiut ce semnează. Au crezut ce li s-a spus – că este vorba despre documentaţia necesară obţinerii dreptului de muncă.
În primele luni au fost plătiţi pentru ceea ce munceau. Mult mai puţin decât ar câştiga un angajat german (sau chiar un polonez) – dar au primit, la fiecare două săptămâni, câte 650 de euro. Până prin iulie – când li s-a spus că vor fi plătiţi o dată pe lună. Aşa au început amânările. În septembrie au luat ultimul salariu – pentru munca din luna august. De atunci li se dădeau, din când în când, 40-50 de euro, să îşi cumpere de mâncare. Şi tot de atunci au pornit ameninţările – că dacă vine poliţia sau fiscul, să nu pomenească de numele angajatorilor sau al şefilor, să nu spună nimănui că muncesc 12 ore pe zi ci opt, să nu se plângă nimănui de condiţiile de muncă sau de amânarea plăţilor. În caz contrar, li s-a spus, vor fi trimişi înapoi acasă.
Constantin Ferariu este unul dintre cei cărora, între timp, le-a ajuns cuţitul la os şi au înţeles că nu pot rezolva singuri problema ci au nevoie de sprijinul autorităţilor.
Autodenunţul
Pe 25 septembrie, 30 de angajaţi ai serviciilor fiscale germane au înconjurat şantierul din Magdeburg în care românii lucrau, pentru a verifica în ce măsură antreprenorul şi muncitorii respectă legislaţia germană. Vestea că sosesc autorităţile a determinat şefii, cetăţeni ex-iugoslavi, să pună angajaţii pe fugă. Mai mulţi bulgari şi opt români nu au reuşit să iasă din incinta şantierului. "Pe noi, cei 16 care am fugit, ne sunau din cinci în cinci minute să ne întrebe unde suntem şi ne spuneau să ne ducem cât mai departe, pe malul Elbei", povesteşte Ferariu – care, într-un final, a decis să se întoarcă în şantier şi să stea de vorbă cu reprezentanţii fiscului. "Eram convins că nu au ce să ne facă rău. Dimpotrivă", povesteşte muncitorul român. "ne ajutau să intrăm în legalitate". Ajuns înapoi a aflat că, din nou, reprezentanţii şefilor le-au cerut să nu pomenească nici un nume de angajator şi să ascundă detalii despre munca şi viaţa pe şantier. Doar că cei peste 20 de muncitori români s-au cam încurcat în minciuni, astfel că, la final, angajaţii fiscului aveau mai multe variante ale adevărului. "M-am hotărât, atunci, să le cer poliţiştilor de la fisc să mă primească din nou. Şi le-am povestit, cu ajutorul traducătorului, timp de o oră şi jumătate, despre şefii noştri, Ionuţ Ştirbu şi Mihai Corceag, despre şefii bosniaci Ismir şi Edin, despre cum lucrăm, despre cum am muncit duminicile şi în Vinerea Mare, până la 1 noaptea, şi cum ne-au chemat iar a doua zi de Paşti pe şantier". În discuţia aceea s-au lămurit deopotrivă oficialii germani cât şi angajaţii români cum stă treaba. Cele "patru sau cinci" hârtii în limba germană semnate la venirea din România îi transformau pe muncitori în persoane fizice autorizate şi îi asociau, împreună cu şefii lor români, într-o societate comercială cu drept de lucru în Republica Federală. "Au anulat, acolo, pe loc, documentele pe care le semnaserăm – altfel cine ştie ce complicaţii mai aveam în Germania sau prin România, cu şefii putând lua decizii în numele nostru", povesteşte Ferariu.
Ultimatumul şi contraatacul şefilor
Consecinţa acelei zile de 25 septembrie a fost că o parte dintre muncitorii români (nu şi Ferariu) au intrat parţial în legalitate. Dar pe tot parcursul lunilor trecute de atunci au muncit fără să fie plătiţi – iar de când au început să îşi ceară drepturile sunt ameninţaţi că vor fi trimişi acasă. Marţi, 5 noiembrie, doi dintre şefii ex-iugoslavi, Ismir şi Edin, i-au anunţat că urmează să vină două microbuze din România care să îi ducă înapoi şi că îşi vor primi acolo banii. "Dacă ei nu ne dau banii cât timp suntem aici, de ce i-aş crede că mi-i vor trimite în România?", se întreabă Ferariu – care, împreună cu ceilalţi colegi, i-au sunat pe şoferii celor două microbuze şi le-au spus să nu vină în Germania, că nu au pe cine duce înapoi, în România.
Între timp, muncitorii români au luat legătura şi cu Ambasada României din Berlin, care încearcă să medieze între angajatori şi angajaţi. Contactat de emisarii statului român, Ionuţ Ştirbu, unul dintre şefii români ai şantierului aflat, la Magdeburg, pe Schönebecker Strasse 124, s-a apărat susţinând că angajaţii au furat ciment şi parchet din depozitele firmei, motiv pentru care el trebuie să le impute acestora mai multe mii de euro. O plângere la poliţie pentru această acuzaţie de furt nu a fost depusă. "Dacă era să fi furat, ne reclamau. Le-am cerut să cheme poliţia, să facă plângere, să verifice camerele de filmare de la intrările în şantier. Domnule", conchide Ferariu, "noi nu avem nici biciclete, de unde să avem maşină cu care să furăm materiale de construcţii?"
În primele luni au fost plătiţi pentru ceea ce munceau. Mult mai puţin decât ar câştiga un angajat german (sau chiar un polonez) – dar au primit, la fiecare două săptămâni, câte 650 de euro. Până prin iulie – când li s-a spus că vor fi plătiţi o dată pe lună. Aşa au început amânările. În septembrie au luat ultimul salariu – pentru munca din luna august. De atunci li se dădeau, din când în când, 40-50 de euro, să îşi cumpere de mâncare. Şi tot de atunci au pornit ameninţările – că dacă vine poliţia sau fiscul, să nu pomenească de numele angajatorilor sau al şefilor, să nu spună nimănui că muncesc 12 ore pe zi ci opt, să nu se plângă nimănui de condiţiile de muncă sau de amânarea plăţilor. În caz contrar, li s-a spus, vor fi trimişi înapoi acasă.
Constantin Ferariu este unul dintre cei cărora, între timp, le-a ajuns cuţitul la os şi au înţeles că nu pot rezolva singuri problema ci au nevoie de sprijinul autorităţilor.
Autodenunţul
Pe 25 septembrie, 30 de angajaţi ai serviciilor fiscale germane au înconjurat şantierul din Magdeburg în care românii lucrau, pentru a verifica în ce măsură antreprenorul şi muncitorii respectă legislaţia germană. Vestea că sosesc autorităţile a determinat şefii, cetăţeni ex-iugoslavi, să pună angajaţii pe fugă. Mai mulţi bulgari şi opt români nu au reuşit să iasă din incinta şantierului. "Pe noi, cei 16 care am fugit, ne sunau din cinci în cinci minute să ne întrebe unde suntem şi ne spuneau să ne ducem cât mai departe, pe malul Elbei", povesteşte Ferariu – care, într-un final, a decis să se întoarcă în şantier şi să stea de vorbă cu reprezentanţii fiscului. "Eram convins că nu au ce să ne facă rău. Dimpotrivă", povesteşte muncitorul român. "ne ajutau să intrăm în legalitate". Ajuns înapoi a aflat că, din nou, reprezentanţii şefilor le-au cerut să nu pomenească nici un nume de angajator şi să ascundă detalii despre munca şi viaţa pe şantier. Doar că cei peste 20 de muncitori români s-au cam încurcat în minciuni, astfel că, la final, angajaţii fiscului aveau mai multe variante ale adevărului. "M-am hotărât, atunci, să le cer poliţiştilor de la fisc să mă primească din nou. Şi le-am povestit, cu ajutorul traducătorului, timp de o oră şi jumătate, despre şefii noştri, Ionuţ Ştirbu şi Mihai Corceag, despre şefii bosniaci Ismir şi Edin, despre cum lucrăm, despre cum am muncit duminicile şi în Vinerea Mare, până la 1 noaptea, şi cum ne-au chemat iar a doua zi de Paşti pe şantier". În discuţia aceea s-au lămurit deopotrivă oficialii germani cât şi angajaţii români cum stă treaba. Cele "patru sau cinci" hârtii în limba germană semnate la venirea din România îi transformau pe muncitori în persoane fizice autorizate şi îi asociau, împreună cu şefii lor români, într-o societate comercială cu drept de lucru în Republica Federală. "Au anulat, acolo, pe loc, documentele pe care le semnaserăm – altfel cine ştie ce complicaţii mai aveam în Germania sau prin România, cu şefii putând lua decizii în numele nostru", povesteşte Ferariu.
Ultimatumul şi contraatacul şefilor
Consecinţa acelei zile de 25 septembrie a fost că o parte dintre muncitorii români (nu şi Ferariu) au intrat parţial în legalitate. Dar pe tot parcursul lunilor trecute de atunci au muncit fără să fie plătiţi – iar de când au început să îşi ceară drepturile sunt ameninţaţi că vor fi trimişi acasă. Marţi, 5 noiembrie, doi dintre şefii ex-iugoslavi, Ismir şi Edin, i-au anunţat că urmează să vină două microbuze din România care să îi ducă înapoi şi că îşi vor primi acolo banii. "Dacă ei nu ne dau banii cât timp suntem aici, de ce i-aş crede că mi-i vor trimite în România?", se întreabă Ferariu – care, împreună cu ceilalţi colegi, i-au sunat pe şoferii celor două microbuze şi le-au spus să nu vină în Germania, că nu au pe cine duce înapoi, în România.
Între timp, muncitorii români au luat legătura şi cu Ambasada României din Berlin, care încearcă să medieze între angajatori şi angajaţi. Contactat de emisarii statului român, Ionuţ Ştirbu, unul dintre şefii români ai şantierului aflat, la Magdeburg, pe Schönebecker Strasse 124, s-a apărat susţinând că angajaţii au furat ciment şi parchet din depozitele firmei, motiv pentru care el trebuie să le impute acestora mai multe mii de euro. O plângere la poliţie pentru această acuzaţie de furt nu a fost depusă. "Dacă era să fi furat, ne reclamau. Le-am cerut să cheme poliţia, să facă plângere, să verifice camerele de filmare de la intrările în şantier. Domnule", conchide Ferariu, "noi nu avem nici biciclete, de unde să avem maşină cu care să furăm materiale de construcţii?"
