La doar zece săptămîni după alegerile parlamentare, în Bulgaria situaţia a devenit extrem de încordată iar recentele violenţe au conferit o nouă dimensiune protestelor, vărsarea de sînge fiind dinainte programată.
O fracţiune militantă a demonstranţilor, numeroşi participanţi la dezbaterile online, cu minţile înfierbîntate, au proorocit deja în repetate rînduri un viraj spre violenţă al protestelor.Trebuie să curgă sînge, trebuie să se rostogolească cîteva capete, trebuie să fie sparte ferestre şi uşi, pentru ca ceva să se schimbe – ar putea fi, cinic formulată, sintagma ce rezumă acest „aşteptări”.
Dar ce trebuie să se mişte? Ce trebuie să se schimbe? Şi cum? Acestea sunt întrebările care nu-şi află defel un răspuns lipsit de echivoc şi care învîrt demonstraţiile şi protestele într-un cerc vicios.
De peste 40 de zile bulgarii revendică un singur lucru: jos cu sistemul corupt şi cu nepotismul. Revendicarea este susţinută de majoritatea populaţiei ţării. Pe bună dreptate. Fiindcă, din 1989 încoace, de la prăbuşirea sistemului comunist, Bulgaria este guvernată de o reţea ţesută de oligarhi pe o canava clientelistă. Toate guvernele care s-au succedat la conducerea ţării au deservit cel mai adesea interesele unor mari firme economice sau, mai rău, ale unor grupări din umbră, precum SIK, VIS sau TIM, cotate ca organizaţii criminale, a căror carieră a început prin şantaj, prin metode mafiote, înainte de a se acredita pe piaţă ca „mărimi” demne de luat în seamă.
Din putredul sistem pe care protestatarii vor să-l vadă dispărut fac parte şi reţelele foştilor nomenclaturişti, agenţi ai securităţii care şi azi acţionează în sistemul de securitate al ţării, amestecînd vioi cărţile de joc pe masa giganticei corupţii. La care stă şi o justiţie orice altceva decît independentă, o justiţie în care procurorii şi judecătorii nu fac decît să execute ordinele directe ale diverselor fracţiuni politice, spre a-şi umple ei înşişi buzunarele. La aceeaşi masă sunt jucate şi fondurile UE, acordate mult prea des unor tovarăşi de partid ori, în schimbul unui peşcheş, şi altora. Toate aceste învinuiri aduse celor aflaţi la putere la Sofia nu sunt formulate la un pahar de vorbă, ci au fost confirmate în repetate rînduri de interceptarea ilegală a unor convorbiri confidenţiale.
Nu se întrevede o cale de ieşire
Au bulgarii destule temeiuri spre a dori să se descotorosească de acest sistem? Da, şi încă cu prisosinţă. Problema este că demonstranţii nu dispun, cel puţin pînă la ora actuală, de alternativă. Nu au fondat un partid propriu, nu sprijină nici unul din partidele existente. Dimpotrivă, se apără cu vehemenţă de orice tentativă de a se lăsa „instrumentalizaţi politic”.
Pe lîngă cele cîteva obiective formulate în termeni generali, protestatarii nu dispun de un catalog de măsuri necesare care trebuie aplicate în sectoarele debile, precum în învăţămînt, sistemul de sănătate, economia energetică. Nu ştiu exact nici cum ar putea fi oprită stagnarea economiei.
Deşi personalităţi angajate politic, specialişti sau experţi care sprijină mişcarea protestatară au încercat să forjeze o coaliţie politică, să elaboreze un program, rezultatele se lasă încă aşteptate. Nu în ultimă instanţă şi fiindcă protestele sunt prea puţin coerente, iar catalogul de revendicări cuprinde atît exigenţe politice de dreapta cît şi de stînga.
Aşa stînd lucrurile, somarea guvernului lui Plamen Orescharski de a demisiona este pripită şi pare, pe deasupra, şi neajutorată. Iar faptul că fragilul cabinet format din socialişti şi din partidul minorităţii turce se află la putere doar fiindcă îi tolerează pe extremiştii naţionalişti ai formaţiunii Ataka nu este decît unul din tristele episoade ale istoriei bulgare după prăbuşirea regimului comunist, al istoriei unei ţări care a fost primită în UE.
Dacă într-adevăr guvernul de la Sofia va demisiona, alegerile parlamentare anticipate vor schimba prea puţin situaţia, din simplul motiv că demonstranţii nu dispun de răgazul necesar spre a se organiza politic şi a se mobiliza electoral.
O situaţie revoluţionară se creează atunci cînd cei de sus nu mai pot iar cei de jos nu mai vor, credea la vremea lui Lenin, detestat în toate ţările foste comuniste. Este exact ceea ce resimt mulţi cetăţeni ai Bulgariei.
Dar cum căutarea unei ieşiri din acest cerc vicios este extrem de febrilă, amplificarea protestelor şi reacţia violentă a guvernanţilor sunt singurele consecinţe logice ale stării de fapt. O autentică revoluţie nu se va produce însă în Bulgaria.
De peste 40 de zile bulgarii revendică un singur lucru: jos cu sistemul corupt şi cu nepotismul. Revendicarea este susţinută de majoritatea populaţiei ţării. Pe bună dreptate. Fiindcă, din 1989 încoace, de la prăbuşirea sistemului comunist, Bulgaria este guvernată de o reţea ţesută de oligarhi pe o canava clientelistă. Toate guvernele care s-au succedat la conducerea ţării au deservit cel mai adesea interesele unor mari firme economice sau, mai rău, ale unor grupări din umbră, precum SIK, VIS sau TIM, cotate ca organizaţii criminale, a căror carieră a început prin şantaj, prin metode mafiote, înainte de a se acredita pe piaţă ca „mărimi” demne de luat în seamă.
Din putredul sistem pe care protestatarii vor să-l vadă dispărut fac parte şi reţelele foştilor nomenclaturişti, agenţi ai securităţii care şi azi acţionează în sistemul de securitate al ţării, amestecînd vioi cărţile de joc pe masa giganticei corupţii. La care stă şi o justiţie orice altceva decît independentă, o justiţie în care procurorii şi judecătorii nu fac decît să execute ordinele directe ale diverselor fracţiuni politice, spre a-şi umple ei înşişi buzunarele. La aceeaşi masă sunt jucate şi fondurile UE, acordate mult prea des unor tovarăşi de partid ori, în schimbul unui peşcheş, şi altora. Toate aceste învinuiri aduse celor aflaţi la putere la Sofia nu sunt formulate la un pahar de vorbă, ci au fost confirmate în repetate rînduri de interceptarea ilegală a unor convorbiri confidenţiale.
Nu se întrevede o cale de ieşire
Au bulgarii destule temeiuri spre a dori să se descotorosească de acest sistem? Da, şi încă cu prisosinţă. Problema este că demonstranţii nu dispun, cel puţin pînă la ora actuală, de alternativă. Nu au fondat un partid propriu, nu sprijină nici unul din partidele existente. Dimpotrivă, se apără cu vehemenţă de orice tentativă de a se lăsa „instrumentalizaţi politic”.
Pe lîngă cele cîteva obiective formulate în termeni generali, protestatarii nu dispun de un catalog de măsuri necesare care trebuie aplicate în sectoarele debile, precum în învăţămînt, sistemul de sănătate, economia energetică. Nu ştiu exact nici cum ar putea fi oprită stagnarea economiei.
Deşi personalităţi angajate politic, specialişti sau experţi care sprijină mişcarea protestatară au încercat să forjeze o coaliţie politică, să elaboreze un program, rezultatele se lasă încă aşteptate. Nu în ultimă instanţă şi fiindcă protestele sunt prea puţin coerente, iar catalogul de revendicări cuprinde atît exigenţe politice de dreapta cît şi de stînga.
Aşa stînd lucrurile, somarea guvernului lui Plamen Orescharski de a demisiona este pripită şi pare, pe deasupra, şi neajutorată. Iar faptul că fragilul cabinet format din socialişti şi din partidul minorităţii turce se află la putere doar fiindcă îi tolerează pe extremiştii naţionalişti ai formaţiunii Ataka nu este decît unul din tristele episoade ale istoriei bulgare după prăbuşirea regimului comunist, al istoriei unei ţări care a fost primită în UE.
Dacă într-adevăr guvernul de la Sofia va demisiona, alegerile parlamentare anticipate vor schimba prea puţin situaţia, din simplul motiv că demonstranţii nu dispun de răgazul necesar spre a se organiza politic şi a se mobiliza electoral.
O situaţie revoluţionară se creează atunci cînd cei de sus nu mai pot iar cei de jos nu mai vor, credea la vremea lui Lenin, detestat în toate ţările foste comuniste. Este exact ceea ce resimt mulţi cetăţeni ai Bulgariei.
Dar cum căutarea unei ieşiri din acest cerc vicios este extrem de febrilă, amplificarea protestelor şi reacţia violentă a guvernanţilor sunt singurele consecinţe logice ale stării de fapt. O autentică revoluţie nu se va produce însă în Bulgaria.
